Local

Iubitorii de autoturisme Dacia 1300 din Polonia vor vizita municipiul Iasi

By Redacția

June 12, 2018

Membrii Asociației „Kornet Drum Bun” din Cracovia (Polonia), constituită din posesori de autoturisme „Dacia”, vizitează zilele acestea Municipiul Iași. Delegația poloneză va fi formată din 38 de persoane. Acestea au sosit astăzi, 12 iunie, în municipiul Iași, cu 20 de autoturisme: 10 Dacia 1300 și 10 Polski Fiat 126 p. Mașinile vor fi expuse pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Alături de aceștia va expune autoturisme și RetroMobil Club România (RMCR).

Miercuri, 13 iunie, la 10.30, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași, membrii delegației se vor întâlni cu primarul Mihai Chirica. La eveniment vor participa și reprezentanții RMCR, care vor încheia un acord de colaborare cu colegii din Polonia. În documentul menționat, membrii RMCR ar urma să fie sprijiniți în Cracovia de clubul „Kornet Drum Bun”, iar membrii clubului polonez să fie sprijiniți la Iași de RMCR. De la Iași, delegația poloneză va pleca spre Focșani.

Reamintim că în perioada 26 – 27 aprilie 2018, primarul Mihai Chirica a participat la Congresul European al Autorităţilor Locale. Evenimentul a avut loc la Cracovia, oraș cu care conducerea municipalității ieșene a inițiat procesul de cooperare și înfrățire. Cu această ocazie, edilul Iașului s-a întâlnit cu membrii asociației poloneze, pe care i-a invitat la Iași.

Marius GAVRILESCU