Aflată în topul mondial al destinațiilor turistice, Veneția atrage prin farmecul său inefabil, prin romantismul poveștilor de dragoste care își trăiesc efemeritatea printre porumbeii din Piața San Marco sau în îmbrățișarea gondolelor silențioase.
Anual, 25 de milioane de turiști sunt oaspeții Reginei Adriaticii, cum este supranumit fabulosul oraș străbătut de 175 de canale în care apa erodează lent, dar sigur, istoria magnifică a Republicii Venețiene.
Cu fascinantul său carnaval al măștilor fanteziste, celebra Mostra Internazionale d’Arte Cinematografica (cel mai vechi festival de film din lume), faimoasa Punte a Suspinelor, amintirea parfumată a aventurierului Casanova, impresionantele lăcașuri ale spiritului și puterii Basilica San Marco și Palatul Dogilor, Veneția trăiește o perpetuă sărbătoare a artei, a bogăției și desăvârșirii estetice.
Așa a perceput-o și un ieșean zilele trecute, fermecat de vechile zidiri din care uneori răzbat șoaptele trecutului. Totul până când a avut proasta inspirație de a-și trage sufletul la un snack bar din zona centrală.
“Privirile piezișe și alunecoase ale ospătarilor cu freze geluite ar fi trebuit să mă pună în gardă. Însă, aflat încă sub impresia orașului cultural, mi-am spus că n-are ce să se întâmple ceva nepotrivit cu spiritul locului. Cruntă naivitate! De cum am intrat pe terasă, am fost asaltați de niște târfe de eunuci geluiți, care ne-au tras mese, ne-au zâmbit larg, până la măsele, și ne-au întins elegant niște meniuri zoioase din care nu ne-a atras atenția nimic în afara unui meniu de fast food arăbesc. După câteva minute de răsfoit enumerarea de cărnuri și meniuri, ospătarul s-a înființat să ia comanda. Cum nu reușiserăm să parcurgem tot meniul, acesta a plecat, fiind oprit de un individ cu față de infractor maur, ce a început să arunce spre noi priviri piezișe, pe sub sprâncene, după care s-a proțăpit deloc comercial în fața mesei, întrebându-ne ce comandăm. La finalul consumației, nu am primit o notă de plată în adevăratul sens al cuvântului, ci un petic de hârtie pe care erau enumerate scurt detaliile comenzii. Scârbiți de tupeul ospătarilor tuciurii de a-și băga mâna în buzunarele turiștilor, am achitat și ne-am îndepărtat de stabilimentul hoției”, a relatat ieșeanul.
Escrocheria arăboilor constă în fapul că nu îți aduc bonuri fiscale după ce consumi, ci trebuie să plătești în interiorul localului. După cum se vede și din nota nefiscalizată, servizio (bacșișul) în procent de 12% a fost băgat cu japca – aproape 15 euro, la care a adăugat tot la japcă așa-numitul „coperto”, o taxă care e percepută doar pentru simplul fapt că te-ai așezat la masă. „Coperto” este o sumă de bani cerută pentru a acoperi cheltuielile restaurantului cu așezarea mesei (veselă, față de masă, șervețele etc).
Din păcate, la lenta și tăcuta ruinare a orașului făcută de apele invazive s-a mai adăugat acum o altă pacoste: tupeul, nesimțirea, rapacitatea veneticilor care, disprețuind puternica fibră spirituală și culturală a Veneției, o transformă într-un oraș dominat de escroci puși pe tapat turiștii.
„S-a stins viața falnicei Veneții”, scria Eminescu.
Din păcate, așa este.
Falnica Veneție riscă să devină oraș deschis relelor moravuri care o vor scufunda mai repede decât apele Adriaticii.
Radu ȘEICARU
