Irina Rimes a anulat concertul de Revelion de la Iasi, din motive de sanatate. Vezi cine canta in Piata Palatului din Iasi

0
102

Cu ocazia trecerii în Noul An Primăria Municipiului Iași va oferi din nou ieșenilor tradiționalul concert și focuri de artificii.

Din păcate, programul anunțat inițial al concertului a suferit o modificare de ultimă oră. În cursul dimineții de astăzi, 31 decembrie, municipalitatea a fost anunțată de firma contractată să organizeze concertul că, din motive de sănătate, Irina Rimes nu mai poate ajunge la Iași.

Firma de impresariat și producție (Global Records) care se ocupă de cariera artistei a trimis un comunicat de presă oficial în acest sens, pe care îl redăm integral:

„Perioada extrem de aglomerată din ultimele luni și-a pus amprenta asupra Irinei, care însă promite că imediat cum se va recupera va reveni pe scenă, cu forțe proaspete. Artista este internată în spital din cauza unei probleme grave de sănătate și necesită recuperare medicală de urgență.

«Regret că trebuie să anulez concertul din seara această. Publicul din Iași este foarte apropiat sufletului meu și îmi doream mult să pot cânta astăzi acolo, la trecerea dintre ani. Din păcate, a intervenit o problemă de sănătate ce mă obligă să rămân în spital în acest moment. Cu siguranță mă voi revanșa față de publicul din Iași și abia aștept următorul concert acolo, o să fie magic, vă promit!», a declarat Irina Rimes”.

În aceste condiții, municipalitatea va compensa absența Irinei Rimes prin evoluțiile altor doi artiști, anume Nicole Cherry și Mario Fresh, în speranța că spectacolul va rămâne la același nivel calitativ.

Restul spectacolului va rămâne nemodificat și va include, la miezul nopții, și focuri de artificii, sincronizate pe fond muzical personalizat, cu durata de minimum 10 minute

„Îmi pare nespus de rău de această situație. Am luat legătura personal cu Irina Rimes, starea ei de sănătate este destul de precară și îi doresc, alături de toți ieșenii, însănătoșire grabnică! O așteptăm cu drag pe Irina Rimes la un alt concert în orașul nostru, cu următoarea ocazie. Dragi ieșeni, vă aștept cu drag la Palatul Culturii să ne bucurăm împreună de concert și artificii și să sărbătorim împreună trecerea dintre ani!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Concertul de Revelion va avea loc în Piaţa Palatului Culturii, de la ora 20.00, după următorul program:

20.00 – 20.10: Alexander Maxim

20.10 – 20.25: Maya Susanu

20.25 – 20.45: Geanina Manea

20.45 – 21.05: Yanis Pavel

21.05 – 21.25: Ioana Dumbravă

21.25 – 21.55: Anamaria Ferentz

21.55 – 22.30: No Stress

22.30 – 23.10: Mario Fresh

23.10 – 23.50: Nicole Cherry

23.50 – 23.55: Intro – Ovidiu Lipan Țăndărică

23.55 – 00.00: La mulți ani!

00.00 – 00.10: Artificii cu coloană sonoră – Ovidiu Lipan Țăndărică

00.10 – 00.50: Hara

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here