Începuturile Revoluţiei Române din 14 decembrie de la Iaşi a avut clare influenţe venite de peste Prut, din Republica Moldova. Această ipoteză a fost lansată astăzi al Iaşi de unul dintre cei mai reputaţi istorici ai momentului – decanul Facultării de Istorie a Universităţii Bucureşti, Adrian Cioroianu. Acesta a ţinut să sublinieze faptul că mişcarea revoluţionară de la Iaşi nu a fost influenţată de KGB sau vreo altă structură rusă, ci doar de curentul liberal, neângrădit, care circula dincolo de Prut.
„Personal, cred că în ce priveşte pregătirea momentului 14 decembrie 1989, nu a fost vorba de nici un complot KGB-ist, de nici o infiltrare dinspre Rusia, ci era mai curând a fost vorba de admiraţia unor oameni de aici faţă de ce vedeau că se întâmplă la Chişinău. Sună absolut paradoxal, dar a fost un moment în care intelectualii din această parte a ţării, şi îndeosebi din Iaşi, se ispirau şi se încurajau citind „Literatura şi arta”, acel săptămânal ce apărea la Chişinău. Republica Modova, încă sovietică atunci, era cu mulţi ani înaintea României lui Ceauşescu. Presa era mult mai liberală faţă de ce se discuta în România la nivelul anului 1989 şi astăzi noi ne uităm puţin de sus la vecinii noştrii de la est, mă refer la Republica Modova, şi din păcate uneori cu argumente, dacă ne gândim la ultimele lor alegeri, dar pe de altă parte, în 1989 diferenţa era în sens invers. Moldovenii erau mai avansaţi pe calea reformei decât România şi cred că „14 decembrie 1989 Iaşi”, acea mişcare care, între noi fie vorba, nici nu a fost foarte bine organizată pentru că, chiar şi la nivel de intenţie au apărut două date diferite, în unele manifeste se vorbea de 16 decembrie, în altele de 14 decembrie, dar oricât a fost de modest organizată, Securitatea a aflat şi în momentul în care unii au venit pe 14 decembrie în zona centrală a Iaşului, au găsit maşini ale Armatei, ale Miliţiei, staţiile de autobuze erau blocate ca nici măcar în staţii să nu se oprească oamenii, deci e clar că Securitatea şi-a făcut datoria, în sensul datoriilor de atunci, şi cred că inspiraţia revoluţionară nu a venit de la KGB, ci din Republica Moldova”, a declarat istoricul Adrian Ciorianu.