Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, Blocul Operator și Compartimentul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” au fost modernizate și reabilitat, printr-o investiție susținută din fondurile Primăriei Municipiului Iași, în subordinea căreia se află unitatea medicală. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 2.676.000 euro, sumă care a permis reabilitarea unei suprafețe de aproximativ 2.000 de metri pătrați. Lucrările s-au desfășurat în perioada pandemică, cu menținerea activității medicale. Blocul Operator și Compartimentul de Transplant Renal au fost date în funcțiune pe măsură ce au fost finalizate. În Blocul Operator funcționează patru săli de operație care permit efectuarea a patru intervenții în același timp. A fost făcută și recompartimentarea zonei de saloane din Compartimentul de Transplant Renal. Au fost realizate mai multe zone de tip rezervă cu unul sau două paturi, cu circuit de ventilație și de automatizare a ușilor. Miercuri, 14 septembrie 2022, este marcată finalizarea lucrărilor de reabilitare atât in Secția ATI, cât și în Compartimentul de Imagistică și Radiologie. Pentru dotarea acestui compartiment au fost identificate ca sursă de finanțare fonduri europene nerambursabile, prin proiectul „Echiparea și dotarea Spitalului Clinic «Dr. C.I. Parhon» Iași în vederea creșterii capacității de gestionare în contextul epidemiologic generat de virusul COVID-19”, cod SMIS 139837. Acesta a fost finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, Axa Prioritară 9: Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Obiectivul Specific 9.1: Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19. Valoarea investiției a fost de 8.468.978 lei, aproximativ 1.700.000 euro. Astfel, Compartimentul de Imagistică a fost dotat cu un computer tomograf, un aparat de radiologie, două ecografe și două aparate de radiologie mobilă. Computerul tomograf este unul modern, de 64 de slice-uri, aparatul de radiologie și ecografele sunt dotate cu sistemul de transmitere digitală PACS, sistem care permite încorporarea în platforme digitale a imaginilor, transmiterea imaginilor între spitale și crește capacității de diagnostic. Localizarea Compartimentului de Imagistică in proximitatea Secției ATI și în relație funcțională cu celelalte secții permite eficientizarea circuitelor. Secția ATI are 16 paturi, iar pentru finisajele interioare si instalațiile de ventilație au fost folosite materiale agrementate, corespunzătoare standardelor de tipul „camerelor curate”. A fost instalat un sistem de monitorizare pentru fluidele medicale, un sistem de ultimă generație de detecție și avertizare la incendiu, iluminat de siguranță, iar pentru paturile din ATI există o stație centrală de monitorizare. În cazul unor întreruperi ale curentului electric exista sisteme de redundanță și va funcționa un backup instalat de tip UPS, care va susține toate sistemele în funcțiune. Saloanele din ATI au fost adaptate stării post-pandemie, compartimentat cu un izolator, saloane cu două, trei sau patru locuri. Prin această distribuție a pacienților este permisă izolarea acestora și este împiedicată transmiterea infecțiilor, inclusiv a SARS-CoV-2. Trei paturi sunt gândite pentru tratamentul pacientului dializat critic, cu capacitate de a face dializă direct în salonul în care este internat bolnavul. Aida POPA