După o serie de succese notabile cu Morgen, Orizont sau Berliner, regizorul Marian Crișan a fost prezent la Iași cu noua sa producție, Warboy, un film atipic pentru cinematografia românească a ultimilor ani. Warboy spune povestea unui adolescent care, finalul celui de-al Doilea Război Mondial, încearcă să salveze cei doi cai ai familiei pornind cu ei într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.
- Warboy pare un film un pic atipic față de trecutul tău regizoral, deosebit față de Orizont, Berliner sau Morgen. Are o altă atmosferă. Spune-mi cum a apărut ideea și cum s-a dezvoltat ea în scenariu, regie.
- Pentru mine fiecare film e un alt demers și el începe de la ceva care mă interesează. Și aici, punctul de la care am plecat sunt amintirile bunicului meu care era adolescent în anii 44 – 45. În ultimii ani de viață revenea tot timpul la acei ani și își amintea cum era orfan de tată și de multe ori rămânea zile întregi, săptămâni cu caii în pădure. Lucra pentru un om înstărit, tăia lemn de la munte și rămânea și peste noapte, și cu zilele în pădure, izolat și vedea pe văi și prin pădure soldați nemți, apoi ruși, cazaci și nu înțelegea ce se întâmplă. Și asta mi s-a părut interesant, cum vede un băiat, un copil în situația aia, cum vede războiul și cum poate să-l afecteze. Am început să imaginez un scenariu care a pornit de la asta, de la imaginea asta, a acestui băiat singur prin păduri. Iar această imagine a devenit nucleul întregului film.
- Ce părere ai despre filmele independente care cunosc o tot mai mare amploare în peisajul cinematografic? Sunt tot mai vizibile, nu mai trec prin filtrul Centrului Național al Cinematografiei, sunt făcute de influenceri. E o chestie bună, dinamizează cinematografia românească? Sau era firesc să se întâmple așa ceva, să avem și noi filmele noastre comerciale?
- Da, cu siguranță e ceva firesc și se întâmplă deja de ceva vreme și peste tot. Eu cred că e benefic. Și noi am făcut la vremea noastră filme pe bani privați. Dar aici, da, e o altă discuție, însă cred că e bine pentru că lumea intră în sala de cinema în primul rând. Cred că e loc pentru toată lumea. Este un alt fel de cinema, un cinema care merge direct spre public prin influenceri, prin platformele de socializare și e un model care funcționează și în alte părți, și în alte țări. Este epoca în care trăim. Ce mi-ar placea mai mult, în schimb, e să văd actorii români puși în valoare și cred că asta se va și întâmpla. Și eu am proiecte pe care le gândesc în sensul ăsta, să merg direct spre finanțătorii privați.
- Am remarcat că mereu folosești în filmele tale actori din afara Bucureștiului. Care este motivul acestei preferințe?
- Mi-am dorit tot timpul să am fețe noi și să am tipologii care să vină pe personaje care erau scrise în Ardeal și în Vest. Atunci am lucrat mult cu actorii de acolo, dar am lucrat și cu actorii de la București. În Warboy am descoperit un adolescent care e de la Bacău și care joacă rolul unui băiat din Ardeal și joacă foarte bine, adică joacă și accentul. Rolul chiar nu se putea juca cu un actor celebru pentru că acesta trebuia să aibă 14 – 15 ani. În film joacă și un actor american, Reginald Ammons. Pe el l-am găsit în ultima parte a castingului. Am vrut neapărat un actor american și care să aducă aerul ăsta veritabil. Am avut mai multe opțiuni, dar resursele ne-au limitat în perioada aia, în 2020. Aveam un actor care locuia la New York și unul la Paris cu care am făcut niște teste online, dar mi-am dat seama că nu pot să continuu nici măcar testele. Încet, încet, cu directorul de casting ne-am focalizat atenția spre Budapesta, Praga și în special București, căutând să găsim pe cineva care să poată fi adus ușor. Iar acesta a fost Reginald care este un actor american, nu e celebru, dar e un actor care a făcut câteva roluri în niște seriale Netflix. Dar a fost mănușă pentru că era acolo, locuia la București, a dat niște teste și s-a potrivit foarte bine, e texan. Și are atitudinea asta de cowboy în el, de texan veritabil. Mi-a zis la prima întâlnire că el știe să tragă cu pistolul, știe să dea cu pumnul, călărește. A fost un noroc să-l găsim.
- Daniel Bâliș are un joc remarcabil în rolul adolescentului. Cum l-ai descoperit?
- Daniel a fost la prima probă în 2020, când am făcut un casting în multe cluburi de călărie. Strategia mea a fost să căutăm băieți de 12 – 14 ani care să poată călări, să fie obișnuiți cu caii, să aibă o anumită figură și să aibă obișnuința de a sta pe lângă animale. Nu am vrut să caut un actor într-o trupă de teatru, ci invers. Am vrut să văd copii care călăresc bine și să le testez aptitudinile de joc. Pentru că la vârsta asta e vorba de talent nativ, că nu poți să zici că ai o școală de actorie la 12 ani.
- E o schimbare totuși de stil la tine, tu aveai o zonă minimalistă, să spunem, E o schimbare de decor, în primul rând, de bogăție a imaginii, ceva care n-am văzut în filme românești în ultimii 30 de ani. Intenționezi să mergi pe latura asta în continuare?
- Cum am zis, fiecare film are identitatea lui și are povestea lui. În momentul când am hotărât că o să fac un film cu un adolescent, un coming of age, despre o călătorie inițiatică, mi-am dorit foarte mult să găsesc un traseu din ăsta spectaculos ca natură, să treacă printr-un peisaj, să aibă ceva epic. Asta e o chestie pe care îmi place să o visez și am pus-o în practică. Toată călătoria asta are și ceva de western. Da, și peisaje, absolut. Nu e ceva programatic, nu pot spune că asta vreau să fac de acum încolo. Însă, cu siguranță, îmi place să filmez în natură și în spațiile astea deschise.
- Crezi că utilizarea tehnicilor AI reprezintă o amenințare pentru cinematografie?
- Eu cred că poate să funcționeze și creativ. Deja se folosește în multe filme, Chiar și în Warboy avem imagini generate, avem un avion pe care l-am făcut 3D, avem CGI la unele secvențe din natură unde a trebuit să acoperim niște părți de oraș și am pus păduri. Important este să lași factorul uman să decidă.
Paul LOVIN