Politic

Interviu: Ciprian Grosu – candidatul +PLUS la Primăria Rediu. “Realizările de pana acum din comuna Rediu sunt sub aspiraţiile locuitorilor”

By Redacția

January 20, 2020

În acest weekend, la Iași, membrii Consiliului Național PLUS s-au întrunit pentru a discuta strategia pentru alegerile locale din acest an.

Ieșenii au avut parte și de o surpriză, la această întâlnire participând și Moise Guran precum și Vlad Voiculescu – candidat PLUS la Primăria Capitalei.

Pe lângă alegerea noului Birou Naţional al partidului, au fost anunțate candidaturile lui Liviu Iolu la Primăria Iași și a lui Daniel Șandru la șefia Consiliului Județean.

În cursul acestei dimineți, reporterii noștri l-au intervievat pe Ciprian Grosu, candidat PLUS la primăria Rediu, acesta fiind desemnat prin votul intern al comunității locale pentru cursa electorală la postul de primar al comunei.

Reporter : De ce intraţi în lupta pentru obţinerea postului de primar la Rediu?

Ciprian Grosu – Aceasta va fi, probabil, întrebarea cea mai frecventă a locuitorilor comunei, după ce vor afla că sunt viitor candidat. Răspunsul meu sincer şi imediat este că mă simt pregătit să răspund acestei provocări atât profesional, cât şi uman, chestiuni pe care voi încerca să le explic pe scurt în continuare. Mai mult, am devenit conştient că pot veni în întâmpinarea dorinţei majorităţii locuitorilor din comuna Rediu de a se produce o schimbare în bine în viaţa comunităţii, pornind, în primul rând, de la atitudinea şi eficienţa administraţiei locale, aspect pe care, de asemenea, îl voi explica.

Reporter : Pentru a detalia, ce credeţi că vă recomandă pentru această funcție, din punct de vedere profesional?

Ciprian Grosu – Întâi de toate, experienţa de până în prezent, pe parcursul căreia am dobândit competenţe profesionale şi manageriale, ştiinţa de a lucra cu instituţii ale statului şi, mai ales, cu primăriile din județul Iași și din alte județe din Moldova; apoi, abilităţi în domeniul alcătuirii actelor cu caracter juridic, comportamentul de lider care mă caracterizează, precum şi entuziasmul, tenacitatea şi seriozitatea cu care mă implic în proiectele pe care le consider importante nu doar pentru folosul meu, ci şi pentru al oamenilor cu care şi pentru care lucrez. Eu sunt perceput ca un om de echipă, un lider care colaborează şi insuflă entuziasm, nu unul care impune.

Reporter: Aminteaţi şi de o latură umană; care ar fi aceea?

Ciprian Grosu – Ţine şi acesta tot de experienţă, dar aceea personală, a interacţiunii cu semenii mei, pornind de la familie, prieteni, cunoscuţi, cu oamenii, în general. Este vorba despre experienţa emoţională şi socială a unui om trecut de 40 de ani, aflat, aşadar, la vârsta cea mai potrivită pentru a se implica cu deplină responsabilitate, deci în cunoştinţă de cauză, într-un proiect important.

Reporter: Cât de bine vă cunoaşteţi comunitatea pe care intenţionaţi să o gospodăriţi în următorii ani?

Ciprian Grosu – Împreună cu alţi membri ai comunităţii am căutat, am propus şi am şi pus în practică soluţii şi căi de dialog între membrii acesteia şi între aceştia şi administraţia locală. M-am numărat printre iniţiatorii unui grup public de dialog şi am participat la organizarea unor evenimente civice de interes pentru comunitate, cum ar fi: activităţi recreative şi educative, cu scopul descoperirii teritoriului şi a trecutului localităţilor din comuna Rediu, salubrizarea spaţiilor publice şi evenimente sportive dedicate copiilor, precum şi alte acţiuni destinate conştientizării identităţii locale, mai ales de către cei mai noi locuitori ai comunei, fără a-i ignora pe aceia care aparţin familiilor cu rădăcini vechi în zonă. Ideea centrală a tuturor acţiunilor la care am participat şi am fost co-organizator a fost punerea oamenilor în dialog şi crearea de legături între ei, pentru a deveni cu adevărat o comunitate conştientă de nevoile, dar şi de potenţialul pe care îl are pentru viitor.

Reporter: De ce consideraţi că actuala conducere a comunei este depăşită şi ar fi nevoie de o înnoire?

Ciprian Grosu – Oamenii vor o salubrizare eficientă, un sistem de aducţiune a apei adaptat unui consum în continuă creştere, dublarea lui cu un sistem de canalizare, o reţea stradală modernizată şi adaptată unui trafic rutier în creştere  într‑o zonă dens populată, transparenţă şi predictibilitate în privinţa dezvoltării urbanistice prin existenţa unui plan general şi a unei viziuni de dezvoltare a zonei adaptată specificului locului, înnoirea sistemului de educaţie şi diversificarea activităţilor culturale şi de divertisment, iar peste toate transparenţa şi profesionalismul echipei de conducere din Primărie, incluzând aici primarul, consilierii şi personalul angajat.

Cei 16 ani, adică 4 mandate, ale actualei conduceri, în orice formulă ar promite că se va primeni cerând votul pentru un nou mandat, nu va putea justifica restanţele pe care le-a acumulat în toate domeniile amintite, realizările din comuna Rediu fiind sub aspiraţiile locuitorilor unei comune situate la marginea celui de-al doilea oraş al României ca număr de locuitori. Cred că la Rediu nu mai este suficientă o schimbare de formă, ci una de substanţă, pe care eu, împreună cu o echipă de colaboratori bine aleşi, viitori consilieri, o putem oferi. Așadar, invit toți locuitorii comunei să mă sprijine pentru că, nu-i așa, doar împreună – ca și comunitate – putem reuși.

A consemnat Radu SEICARU