Primarul unei comune din Dolj este acuzat de un consilier local de aceeasi varsta, 67 de ani, ca timp de doi ani, obisnuia sa-l cheme in birou, cel putin o data pe saptamana, si sa-l oblige sa-l satisfaca sexual.
Dupa ce omul s-a confesat, in cele din urma, unor prieteni si apoi nevestei, satul a inceput sa vuiasca si toata lumea dezbate pe la colturi subiectul! Primarul neaga cu tarie toate acuzatiile, si spune ca totul e o razbunare politica – desi atat el cat si consilierul fac parte din acelasi partid.
Toata tarasenia a inceput, spune consilierul, in 2011. Barbatul strangea taxele la targul saptamanal care se organiza in localitate. Intr-o zi de marti, dupa ce si-a terminat treaba, consilierul s-a dus la primarie sa depuna banii. Acolo a dat cu ochii de primar si cum nu mai era nimeni la acea ora in institutie, edilul a incuiat usa. L-ar fi invitat apoi pe barbat in biroul sau si acolo l-ar fi determinat sa-l satisfaca sexual. Consilierul spune ca a rabdat situatia tot acest timp, pentru ca era speriat de influenta pe care o are primarul in sat si i s-a supus.
Totul s-ar fi petrecut chiar in biroul primarului din Marsani. „Eu stateam aici, pe scaunul asta si el venea la mine, descheiat si cu… in mana”, povesteste consilierul. „Din 2011 pana in 2012, in noiembrie s-a intamplat chestia asta, de doua ori pe saptamana. Eu stateam pe scaun si ma scula si imi spunea scoala mai in picioare!” Consilierul spune ca abuzurile durau intre 5 si 10 minute si deseori la final il durea mana.
Intalnirile dintre cei doi au continuat in fiecare zi de marti iar uneori, chiar si la sfarsit de saptamana. Primarul il cauta pe consilier ba acasa, ba la camp si il ducea apoi la primarie unde ii cerea sa-l satisfaca sexual. Nu o data, spune consilierul, ajungea sa se ascunda pentru ca primarul sa nu dea de el. ”Daca eu ieseam de acolo, nu ma lua si ma ducea la primarie sa-i fac treaba aia?”
De curand, sotia consilierului a aflat ce s-a intamplat. „As fi in stare sa-i dau cu pamant in ochi, sa-i dau foc, si-a batut joc de sotul meu”, spune femeia. Si localnicii au aflat. Unii spun ca se stia de ceva timp, altii nu cred ca e posibil. „Sa le fie rusine ca fac treaba asta pe banii nostri”, spune un satean.
Primarul din Marsani neaga toate acuzatiile: „Nu e vorba decat de o razbunare, de o campanie electorala inceputa devreme. Nici nu poate fi vorba de asa ceva, e un om bolnav”. Iar fiul primarului afirma ca tatal sau o sa-l dea in judecata pe consilier. Deocamdata nu a fost depusa nicio plangere la politie, asa ca agentii nu cerceteaza acest caz.