Local

Înscrieri pentru a doua ediție a programului Școala de vară la UAIC

By Redacția

July 03, 2018

Pentru elevii care aparțin unor grupuri dezavantajate socio-economic, se va desfășura în perioada 16 – 29 iulie 2018  Școala de vară  „Hai la facultate! Să descoperim împreună vara universitară la Cuza! – VINOlaUAIC!” 

„Universitatea  „Alexandru Ioan Cuza” din Iași propune elevilor din România un proiect care să îi ajute să descopere mediul universitar pentru două săptămâni  la Iași. Indiferent de condiția socială voi milita mereu pentru egalitatea de șanse, atât pentru elevi, cât și pentru studenți în calitate de reprezentant. Pentru cei din mediul rural, unde informația ajunge mai dificil, un astfel de program reprezintă o șansă în plus pentru explorarea viitoarelor oportunități de formare academică pentru elevi”, a declarat Marian Dalban, asistent manager al programului VINOlaUAIC!  și reprezentantul studenților UAIC.

Facultatea de Filosofie și Științe Social – Politice și Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează  Școala de vară  „Hai la facultate! Să descoperim împreună vara universitară la Cuza! – VINOlaUAIC!”,  dedicată unui număr de 75 elevi, prioritari fiind cei care finalizează clasa a 11-a, dar eligibili sunt și cei care finalizeză clasa a 9-a sau a 10-a, de la liceele cu performanțe scăzute din țară.   Proiectul se adresează elevilor aflaţi cu precădere în următoarele situaţii de risc: provin din familii cu venituri mici, sunt discriminaţi pe baza etniei, trăiesc în zone rurale sau alte zone în care nu există şcoli în proximitate, au unul sau ambii părinţi în străinătate, au cerinţe educaţionale speciale.

Evenimentul se află la ediția a doua, iar anul trecut  pe parcursul a două săptămâni,  elevii au participat la diverse activități, cum ar fi: prezentarea ofertei educaționale și a facilităților oferite de UAIC studenților, participarea la cursuri și seminarii, activități de consiliere profesională și orientare în carieră, ateliere de lucru în domenii specifice. De asemenea, elevii au avut  posbilitatea de a participa la activități recreativ – sportive (jocuri de echipă, proiecții de film, concerte folk)  sau diverse evenimente culturale, dar și de a descoperi obiectivele turistice ale Iașului în cadrul unor vizite ghidate.

Pentru a participa la această școală de vară, elevii trebuie să completeze până pe data de 8 iulie 2018 formularul online www.uaic.ro/vinolauaic/

Școala de vară este organizată în cadrul Schemei de Granturi pentru Universități, finanțată prin Proiectul privind învățământul secundar (ROSE). Elevii participanți vor beneficia constant de sprijinul personalului academic, reprezentanților asociațiilor studențești și al studenților voluntari, astfel încât să trăiască o autentică experiență studențească care să-i stimuleze să urmeze studiile universitare.

Prin organizarea acestui program se urmărește familiarizarea elevilor cu mediul academic și îmbunătățirea procesului de tranziție de la învățământul liceal la cel universitar. Participarea la această Școală de Vară este gratuită, cazarea, masa și transportul fiind asigurate de organizator.

Pentru mai multe informații, puteți trimite un email la adresa marian.dalban@gmail.com.