“Am simţit o chemare puternică, trebuia să fac asta”
Profesorul internaţional de yoga Dana Ţupa aminteşte că atunci când s-a decis să parcurgă El Camino, s-a trezit brusc într-o noapte şi a simţit o chemare puternică că trebuia să facă acest lucru. „Vocea” a fost atât de puternică încât a doua zi a început pregătirile pentru călătoria iniţiatică. “Experienţa m-a învăţat că, dacă plec de acasă, trebuie să încui uşa şi să îmi planific încotro merg, ce rute aleg, ce îmi doresc să obţin de la acea călătorie. În cazul El Camino, toate principiile mele de viaţă s-au întors pe dos. Ştiam că trebuie s-o fac, deoarece o revelaţia urma să apară în viaţa mea, iar scopul era clar: acela de a petrece, ca în fiecare an, timp cu mine însămi, în care să mă descopăr, să învăţ lucruri noi şi, de ce nu, să lărgesc cercul meu de confort. Asta cu atât mai mult cu cât, cei apropiaţi, care mă cunoşteau, încercau să mă oprească, din „spirit de protecţie” pentru efortul pe care urma să îl fac. Ştiam clar că niciun fir de iarbă nu se mişcă fără Voia Divină, aşa că m-am abandonat călătoriei şi … am început să experimentez. Spre deosebire de alte exerciţii de viaţa în care avem tendinţa să ne răzgândim, în acest caz eram de neclintit. Trebuia să parcurg acest drum“, aminteşte Dana Ţupa.
De ce trebuie să facem această călătorie cel puţin o data în viaţă?
Se spune că atunci când parcurgi El Camino, nu vei simţi singurătatea, deoarece este încărcat cu energia pelerinilor de multe sute de ani, iar în orice moment al călătoriei vei simţi prezenţe trecute şi viitoare. “Este printre foarte puţinele puncte energetice de pe Planetă, altul fiind Triunghiul Bermudelor şi, da, într-adevăr, este străbătut de urme energetice ale trecutului şi viitorului. Practic, exact cum am auzit şi în multe legende şi am văzut în mai multe filme SF, precum experienţele din interiorul Triunghiului Bermudelor, există momente pe care mintea noastră subconştientă le percepe ca unirea dintre trecut, prezent şi viitor“, declară profesorul Dana Ţupa.
Totodată, profesorul de yoga afirmă că, din punctul său de vedere, traseul poate fi împărţit în trei mari etape – etapa fizică, etapa minţii şi etapa sufletului.
- Etapa fizică. Se întinde, de regulă, de la St. Jean Pied de Port (Franţa) până la meseta (câmpii de zeci de kilometri). Este faza în care pelerinul se confruntă cu propriile limite fizice, dureri musculare şi de articulaţii şi îşi aduce aminte de anumite părţi ale corpului despre care uitase că există. “A fost partea în care am învăţat cum să-mi ascult corpul în mişcare, să îl înţeleg şi mai ales să folosesc şi să dozez cu inteligenţă resursele proprii. O consider etapa pregătitoare, temelia sau baza întregii călătorii”, poveşteste Dana Ţupa.
- Etapa minţii. Se întinde pe toată meseta (zona de câmpie), iar pelerinul se confruntă aproape într-un mod brutal cu limitările sociale asupra minţii “maimuţă”, care se agaţă cu disperare de noi subiecte, imagini sau sunete. “Totul este atât de plictisitor în aceste meseta, încât aveam ca alternative, fie să găsesc o companie și să continui sporovăiala minții și a limbii, fie să ascult muzică de meditație, fie să rămân în tăcere, observând jocul minții şi căutând liniștea. Am ales ultima variantă, astfel că fiecare pas îl făceam atentă la respirația, care-și urma cursul etern, neuitând să mă abandonez pe cât posibil clipă de clipă Universului, Infinitului. Pe măsură ce lăsam gândurile să vină și să plece, fără a le da curs, mintea intra într-o stare de liniște, simțind mai intens ceea ce se petrecea în jurul meu. Era aidoma unei stări hipnotice, în care mintea cuprindea mai mult şi mai mult decât era obișnuită, într-o claritate de cristal. Nu credeam vreodată că voi putea spune că plictisitoarele mesetas sunt de fapt atât de frumoase. Aici am înțeles încă o data că oamenii se plictisesc de fapt cu ei înșiși, acesta fiind poate unul dintre motivele pentru care caută companie. Odată ce reușești să liniștești mintea, poți crea, proiecta, sau vizualiza cu succes tot ceea ce dorești să obții, poți simți pe deplin o pace și o liniște dătătoare de energie și de viață”, aminteşte Dana Ţupa.
- Etapa sufletului. Este faza în care liniștea minții se transformă în pacea sufletului. “O stare de sfințenie și de sacru se resimțea în tot ce mă înconjura, natura însăși rămânea încremenită de uimire și de respect pentru atâta măreție câtă se revărsa peste acele locuri. Mă regăseam mică și plină de uimire în tot ceea ce mă înconjura, eram aidoma unui copil care se uită cu o curiozitate nesfârșită la VIAȚA ce palpita în jurul meu, parcă altfel decât o văzusem până atunci. Cu cât rămâneam mai mult în pace și în liniște, cu atât reușeam să mă adâncesc în mine și să simt mai multă recunoștință pentru ceea ce fremăta cu ardoare în adâncul tainic al inimii, părticică unică pe care fiecare o purtăm cu noi. Constatam cu uimire cum pașii mei se încetineau din ce în ce mai mult, simțind nevoia să am un ritm aparte de ceilalți, în care să mă bucur de fiecare fărâmă de drum, să respir lumina Soarelui și să mă odihnesc în brațele naturii. De multe ori realizam că nu știu unde sunt pe acel drum, nu aveam noțiunea timpului, deși ceasul îmi era la mână. În această fază am simţit cum însuşi drumul (El Camino) mi-a dăruit un tovarăş de … drum devotat, ce m-a însoțit cu o înțelegere deplină, oferindu-mi ajutorul tăcut, dăruindu-mi liniștea, spaţiul și confortul necesar meditației, introspecției. Eram recunoscătoare Universului pentru acest dar, întrucât nu mai aveam grija drumului și nici nu mai trebuia să fiu atentă la semnele îndrumătoare către destinația zilei”, conchide Dana Ţupa.
