Cultură

Închidere de stagiune la Opera Nationala din Iasi

By Redacția

July 13, 2021

Opera Națională Română din Iași intră în vacanță săptămâna viitoare, după reprezentația ”Bărbierul din Sevilla”, de Gioachino Rossini, care va avea loc duminică, de la ora 18:30, în Sala Mare. Ultimul spectacol al stagiunii 2020-2021 va fi unul inedit, cu maestrul David Crescenzi în dublu rol, dirijor și acompaniator recitative. Evenimentul prilejuiește și trei debuturi: Alexandru Constantin în rolul principal, Figaro, Teodor Busnea în Don Basilio și Ovidiu Manolache în Fiorello. Din distribuție fac parte Maria Miron Sîrbu (Rosina), Andrei Fermeșanu (Almaviva), Andrei Yvan (Don Bartolo), Ana Maria Donose (Berta). Își dau concursul Orchestra și Corul Operei ieșene. Dirijorul corului va fi Manuel Giugula. Regia, decorul, costumele și luminile reprezentației poartă semnătura italianului Matteo Mazzoni. Biletele de intrare la spectacolul care închide stagiunea Operei Naționale Române din Iași pot fi achiziționate începând de la ora 12:00 a zilei de astăzi, de pe site-ul operaiasi.ro și de la Agenția Operei, situată în foaier.

Aida POPA