Săptămâna aceasta vă propunem cinci spectacole de teatru, care vor fi jucate pe scena Ateneului Național din Iași. Iubitorii de teatru se pot bucura de celebra piesă „Take, Ianke și Cadîr”, în regia lui Ion Sapdaru, comedia spumoasă „Pijamale”, în regia lui Andrei Ciobanu, dar și de o piesă cu multe întorsături de situație și care ne va ține cu sufletul la gură până la final: „O noapte furtunoasă”, în regia lui Bogdan Ulmu.
Pentru cei mici, trupa Marionnette Show a pregătit un spectacol plin de surprize, unde personajul Minnie Mouse își va face prezența în „Punguța cu doi bani”. Duminică, de 1 martie, vă invităm în „Țara de nicăieri”, să faceți cunoștință cu Peter Pan, băiatul care nu vrea să crească mare.
Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a Ateneului sau accesând www.ateneuiasi.ro.
Programul spectacolelor:
Marți, 25 februarie 2020, ora 19.00 – „Take, Ianke și Cadîr” (regia Ion Sapdaru);
Joi, 27 februarie 2020, ora 19.00 – „Pijamale” (regia Andrei Ciobanu);
Sâmbătă, 29 februarie 2020, ora 11.00 – „Punguța cu doi bani” (Marionnette Show);
Duminică, 1 martie 2020, ora 11.00 – „Peter Pan” (regia Ioan Iulian Sandu);
Duminică, 1 martie 2020, ora 19.00 – „O noapte furtunoasă” (regia Bogdan Ulmu).
„Take, Ianke și Cadîr” (regia Ion Sapdaru)
„Pentru mine, Take, Ianke și Cadîr este o provocare. Am evitat de câteva ori s-o pun în scenă din diverse motive. Ori cei care veneau cu propunerea nu mă convingeau, ori eu rătăceam în alte zone ale teatrului contemporan. La teatrul Ateneu am găsit, în sfârșit, echipa.
Anul acesta, piesa împlinește venerabila vârstă de 88 de ani și se pare că e cea mai jucată piesă românească de la momentul scrierii. Nu cunosc un teatru în România sau Moldova, unde această piesă să nu fi fost montată. În primul rând, pentru că oferă actorilor partituri rar întâlnite, dar și mesajul piesei este mereu actual. O simplă poveste a trei negustori mărunți, de diferite etnii, care se confruntă, la un moment dat, cu o dilemă mare. Dragostea copiilor sau oprobriul «mahalalei» a cutumelor strămoșești și bariera religioasă.
Personajele piesei parcurg un drum anevoios spre un final fericit în care soluția e una singură – dragostea. Există în piesă un schimb de replici care m-a determinat să fac acest spectacol: «Ianke: Dar ce faceți din copil? Un evreu, un creștin? Ana: Un om, papa! Mai departe să nu ne gândim!»”, spune regizorul Ion Sapdaru.
Distribuție: Dumitru Florescu (Take), Codrin Dănilă (Ianke), Daniel Onoae (Cadîr), Alexandra Macovei (Ana), Gelu Ciobotaru (Ionel), Alexandra Paftală (Safta), Sorin Cimbru (Ilie).
Regie și coloană sonoră: Ion Sapdaru
Decor: Cătălin Târziu
Costume: Alina Dincă – Pușcașu
Asistent regie: Francisc Bucur
Video: Alexandru Amargheoalei
Preț bilet: 20 lei.
„Pijamale” (regia Andrei Ciobanu)
,,Spumoasa și savuroasa comedie Pijamale, de Mawby Green și Ed Feilbert, are la bază farsa franțuzească Moumou, scrisă în 1944 de Jean de Letraz. Piesa, care s-a jucat ani în șir pe Broadway și la Hollywood cu casa închisă, având parte de un succes fulminant, ajunge acum și pe scena Ateneului Național din Iași.
Spectacolul aduce cu sine și o serie de intrigi, farse pline de umor, infidelități, decepții, promisiuni ce nu pot fi ținute, răsturnări de situație și schimburi de identităţi, care vă vor ține cu sufletul la gură și vă vor provoca râsul.
Un afacerist curtenitor își face planuri să plece într-o «călătorie de afaceri», dar fără să-i dea de știre, soția sa îi invită pe prietenii soțului ei să petreacă weekendul în casa lor. Dar ce se întâmplă când, de fapt, prietenii nu există și trebuie inventați? Și când mai apare și un vechi prieten din liceu al soțului, care este copleșit de amploarea situației, un valet de conjuncutură pus mereu pe harță, o cameristă cu visuri de mărire și un inspector de poliție care caută să avanseze? Se nasc niște personaje hilare și încurcături spectaculoase, totul adunat într-un spectacol cu ritm.
Vă invit cu drag să vă lăsați grijile acasă și să savurați o excelentă comedie franțuzească plină de viață, care va da naștere unui umor molipsitor și la care veți râde pe săturate!”, precizează regizorul.
Distribuție:
Georges Chauvinet – Daniel Onoae
Leonard Joliejolie – Andrei Ciobanu
Yvonne Chauvinet – Ana Hegyi
Babette Latouche – Alexandra Paftală
Jaques Latouche – Codrin Dănilă
Claudine Amour – Alexandra Macovei
Inspector Legrande – Daniel Popa
Regizor: Andrei Ciobanu
Scenograf: Cătălin Târziu
Costume: Alina Dincă – Pușcașu
Preț bilet: 20 lei.
„Punguța cu doi bani” (Marionnette Show)
În curțile unor bătrâni e zarvă mare, deoarece păsările acestora parcă nu mai vor să asculte de stăpâni. Cocoșul este alungat de acasă de moșneag pentru că nu poate face ouă și, astfel, începe aventura isteței păsări prin lume. Cu cine se va întâlni în drumul său și dacă va reuși să găsească drumul înapoi spre casă, vă invităm să aflați chiar la spectacol!
Însă se mai întâmplă ceva neașteptat.. un personaj din lumea Disney, și anume Minnie Mouse, se va rătăci în povestea noastră. Ce caută simpatica Minnie în „Punguța cu doi bani” și cum de-a ajuns ea acolo?
Povețele pe care copiii le vor învăța de la personaje sunt legate de faptul că egoismul nu duce niciodată la ceva bun, că trebuie să fim darnici și să oferim ajutor celor ce au nevoie, că nu trebuie să ascultăm mereu de gura lumii, că nu trebuie să ne însușim lucruri care nu ne aparțin, că trebuie să luptăm pentru bunurile noastre, că invidia pe cei din jur nu ne face mai buni, ci din contră și că nu trebuie să ne răzbunăm pe altcineva pentru că nu reușim noi să ne ducem planurile la bun sfârșit.
Preț bilet: 10 lei.
„Peter Pan” (Iulian Ioan Sandu)
„Fiecare dintre noi am avut un Peter Pan care ne salva de reguli și era visul nostru de libertate. Peter Pan este un vis, o speranță că vom fi bine, că vom fi mari și puternici și le vom ști pe toate și nimeni și nimic nu ne va putea opri din drumul nostru. Haideți să închidem pentru o clipă ochii și să ne aducem aminte de copilărie. Haideți să ne lăsăm cuprinși de bucuria amintirilor și să parcurgem împreună această minunată poveste a lui Peter Pan, acest vis pe care cu toții l-am trait”, afirmă Iulian Sandu, regizorul spectacolului.
Peter Pan, băiatul care nu vrea să crească mare, și-a pierdut umbra. Wendy îl pândește și chiar îl așteaptă pe Peter Pan, deoarece are un secret: ea este cea care a gasit umbra lui Peter Pan și, pentru a-l ajuta, ea îi va coase umbra, ca Peter să nu o mai piardă. Peter Pan îi invită pe Wendy și pe frățiorii ei în „Țara de Nicăieri”, o țară a visurilor și a întâmplărilor minunate, unde pot ajunge doar în zbor. În țara de nicăieri, însă, sunt și pericole: Căpitanul Hook, dușmanul lui Peter Pan și Crocodilul Tic-Tac, care îl urmărește pe Căpitan. Ajunși în Țara de Nicăieri, Wendy acceptă să devină mama tuturor copiilor aduși în acel loc și se alege drept răsplată cu o casă. Cântecul ei le trezește celor doi frați (John și Michael) un dor aprins de casa părintească si cu toții iși doresc să se întoarcă la părinții lor. Peter Pan nu li se va alătura, dar îi va ajuta să se salveze.
Distribuție: Peter Pan – Codrin Dănilă, Wendy – Cezara Fantu, Michael – Nicholas Kerezsy, John – Teodor Giurcanu, Dna. Darling – Erica Moldovan, Dl. Darling – Iulian Ioan Sandu/Andrei Ciobanu, Crocodilul – Ana Hegyi, Căpitanul Hook – Gelu Ciobotaru, Scăfârlie – Arun Cotic, Pârjol – Eduard Onu.
Muzica: Laurențiu Profeta
Libretist: Eugen Rotaru
Aranjament muzical: Flavius Mogoșan
Voce Mama – Angelica Solomon, Voce Peter Pan – Alexandru Solomon, Voce Tata – Iulian Ioan Sandu, Voce Wendy – Maria Rădean, Voce Crocodil – Raluca Zaharia. Voci copiii din Țara de Nicăieri: Piulilă – Gheorghe Ștefan, Ronțăilă – Breban Teodor, Șugubeață – Răileanu Matei, Inimosul – Gheorghe Dragoș.
Preț bilet: 15 lei.
„O noapte furtunoasă” (regia Bogdan Ulmu)
„«O noapte furtunoasă» – un titlu foarte cunoscut, un text montat atât de des, dar care totuși reușește să surprindă și să umple sălile teatrelor. Dincolo de apanajul colorat și pestriț al personajelor, spectacolul, în regia regretatului Prof. Univ. Dr. Bogdan Ulmu, surprinde cu dibăcie decrepitudinea mahalalelor bucureștene. Caragiale, în contextul teatral actual, se află la granița dintre «inovație și aberație». Inovația regizorală implică o bună cunoaștere și un studiu aprofundat a operei caragialene, dar mai ales o sclipire de geniu. Iar montarea regizorului Bogdan Ulmu abundă în inovații. Cât noroc că acest text a «încăput» din nou pe mâinile regretatului domn Bogdan Ulmu. Cu siguranță montarea sa, plină de surprize, va genera opinii «furtunoase»”, spune actrița Erica Moldovan.
Distribuţie:
Erica Moldovan – Veta
Codrin Dănilă – Jupân Dumitrache
Dumitru Florescu – Chiriac
Gelu Ciobotaru – Nae Ipingescu
Alexandra Paftală – Zița
Daniel Onoae – Spiridon
Dragoș Maftei – Rică Venturiano
Ionuț Gînju – Ghiță Țircădău
Preț bilet: 20 lei.
Aida POPA