Inca o lupta castigata cu coruptia din Primaria Iasi! Fiica directoarei de la Creșe, angajată la Primăria Iași fără diploma de studii, si-a pierdut postul

0
100

În urma unui articol apărut în mass-media privind unele deficiențe în organizarea unui concurs organizat de Primăria Municipiului Iași pentru ocuparea unui post de consilier clasa I grad debutant la Biroul de Cooperare Transfrontalieră – Serviciul Implementare Strategii – Direcția de Implementare a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană – Direcția Generală Tehnică și Dezvoltare, primarul Mihai Chirica a fost constrans sa realizeze unele verificări în urma căreia a luat o serie de decizii.
Concursul in urma caruia a promovat pe post fiica sefei de la Directia Crese, a fost organizat în data de 8 decembrie 2021 și a fost avizat în prealabil de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, fiind vorba de o funcție publică, sustine Mihai Chirica.
Printre condițiile specifice de participare la concurs erau solicitate și studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în „domeniul fundamental științe inginerești sau științe economice”.
Potrivit Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor / programelor de studii universitare, domeniul fundamental „științe sociale” cuprinde mai multe ramuri de știință, printre care și „științe economice”.
Întrucât la concurs s-au înscris mai mulți candidați cu diplomă de licență în domeniul fundamental „științe sociale”, comisia de concurs a decis să accepte și dosarele unor candidați cu diplomă de licență în acest domeniu, altele decât cele strict din ramura „științe economice
””, sustine edilul.
În urma apariției articolului menționat, pe 2 februarie 2022, primarul Mihai Chirica a solicitat Agenției Naționale a Funcționarilor Publici un punct de vedere referitor la interpretarea condițiilor de participare la concurs, în sensul extinderii cerinței de diplomă de licență în ramura „științe economice” la întregul domeniul domeniu al „științelor sociale”.
În urma unui răspuns primit de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici în cursul zilei de astăzi, 2 martie 2022, primarul Mihai Chirica a decis să sesizeze instanța de contencios administrativ în vederea începerii demersurilor de încetare a relațiilor de muncă cu Iuliana Gheoca, candidatul declarat admis în urma concursului respectiv. Cu un exces de zel uimitaor fata de respectarea legii, Chirica a solicitat Comisiei de Cercetare Administrativă a Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din cadrul Aparatului de Specialitate al Primăriei Municipiului Iași să analizeze organizarea concursului și acțiunile membrilor comisiei de concurs și să propună măsurile cuvenite, în condițiile legii.
Reamintim faptul ca Iuliana Gheoca, absolventa de Filozofie, a obtinut acest post, cu complicitatea angajatilor Primariei, desi singura condiție necesară era absolvirea de studii universitare în domeniul fundamental științe inginereşti sau științe economice.
Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here