Local

Inca doua saptamani pana la scadenta termenului de plata pentru taxele si impozitele locale

By Redacția

September 21, 2016

Primăria Municipiului Iași, prin Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale (DGEFPL), aduce la cunoștința contribuabililor ieșeni că scadența termenului de plată a celei de-a doua tranșe din anul 2016 pentru principalele impozite și taxe locale (impozit pe clădiri, impozit pe teren, impozit pe mijloacele de transport etc.) este pe data de 30 septembrie 2016. Neplata, până la 30 septembrie 2016, a obligațiilor scadente atrage după sine majorări de întârziere și obligă organul fiscal la declanșarea executării și aplicarea măsurilor efective de executare, așa cum prevede legislația în vigoare.

Precizăm că plățile pot fi făcute prin virament prin Trezoreria Municipiului Iași, beneficiar Municipiul Iași (persoană juridica de drept public – Cod Fiscal 4541580), în numerar și cu cardul la casieriile DGEFPL, prin serviciul de acceptare a cardurilor la plată – comerțul electronic securizat denumit e.Comert sau prin intermediul Sistemului național electronic de plată (SNEP – Ghiseul.ro) online a impozitelor și taxelor utilizând cardul bancar”, au declarat finantistii Primariei Iasi

Conturile deschise la Trezoreria Iași se găsesc pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Iași opțiunea „Transparenta – Acte de interes public – Conturi IBAN 2016”.

Conturile de Trezorerie în care se încasează principalele impozite şi taxe locale cu precizarea să fie înscris în ordinele de plată Codul Fiscal al Municipiului Iaşi (CF 4541580):

Încasările în numerar, cât și prin intermediul terminalelor POS care permit utilizarea cardurilor, se efectuează atât la casieriile de la sediul central din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 11-15, la camera 3 (corpul B, etajul I), la camera 15 (corpul B, parter) din imobilul situat în curtea interioară a Primăriei Municipiului Iași, cât și la Centrele de Cartier situate în Iași:

 Radu SEICARU