Ajunsă la cea de a treia ediție, Campania „Oamenii Timpului”, proiect inițiat de revista de cultură contemporană Timpul, desfășurat de Asociația Revistei „Timpul” și susținut de Adenium, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Consiliul Județean Iași, se va desfășura, începând din acest an, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române. Astfel, în cadrul unei ceremonii care a a avut loc sâmbătă, 26 martie, în Salonul Florentin al Castelului Peleș, Alteța Sa Regală Principele Radu a înmânat Campaniei „Oamenii Timpului” certificatul de Înalt Patronaj al Custodelui Coroanei române. „În Anul Regal, la momentul în care Casa Regală a României a aniversat, pe 26 martie, 135 de ani de la fondarea Regatului, sărbătorind, totodată, Ziua de naștere a Alteței Sale Regale Margareta, Custodele Coroanei, precum și Ziua Crucii Casei Regale a României, Campania „Oamenii Timpului”, un proiect cultural inițiat, în urmă cu trei ani, în Iași, și-a împlinit destinul național. Gala Extraordinară „Oamenii Timpului” se bucură de Înaltul Patronaj al ASR Margareta, Custodele Coroanei Române, Certificatul fiind acordat în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Castelul Regal Peleș”, a declarat Daniel Sandru, directorul Revistei Timpul. Cea de-a treia ediție a Campaniei „Oamenii Timpului” a debutat pe data de 15 martie 2016, momentul împlinirii a 140 de ani de la apariția publicației Timpul, și va presupune o competiție între personalitățile de marcă ale spațiului românesc, atât din țară, cât și din diaspora. Potrivit Regulamentului Campaniei, vor fi luate în considerare nominalizări pentru următoarele 10 categorii: Literatură, Arte, Educație și Cercetare, Societate civilă, Diplomație publică, Memorie și istorie, Jurnalism, Tinere valori, Sănătate și Antreprenoriat, iar premianții vor fi deciși ca urmare a dezbaterii și votului membrilor Juriului Național. Campania se va încheia cu decernarea Premiilor „Oamenii Timpului”, care va avea loc, în cadrul unei Gale Extraordinare, la mijlocul lunii decembrie 2016, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.