După ce că sunt prestate ca vai de mama lor, serviciile medicale de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase sunt și greu de accesat. A te consulta un medic specialist, a ajunge să trăiești magia a trei vorbe schimbate cu un doctor sunt ingredientele unei aventuri la care puțini muritori de rând se pot înhăma.
Suntem în binecunoscuta și de tristă faimă Cameră de Gardă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Iași, loc amenajat ca o minusculă anticameră spre cabinetul Marelui Inchizitor camuflat în halatul bonom al slujitorilor lui Hipocrat. Unul dintre aceștia, genul ochelarist cu ipohondria purtată în căușul măștii, parcurge abulic acvariul de 2 metri pătrați în care pacienții îl privesc cu speranță. Numai că întrebările lor șoptite primesc din partea lui Dexter, specialistul în acarieni și ploșnițe, același invariabil răspuns: „Așteptați!”. Problema e că timpul de așteptare este de 30 de minute de pacient, chiar și pentru completarea unei banale foi de zi.
Împacientați pe bună dreptate de această nouă probă de rezistență pe circuitul birocratic, încercăm soluția salvatoare, vorba vine, apelându-l telefonic pe directorul spitalului, Florin Roșu, omul care pare a fi cel mai agasat de prezenta pacientilor. Acesta, înfundat în acea zonă crepusculară în care dispar toți directorii atunci când nu vor să fie găsiți, ne sugerează să facem o adresă cu problemele constatate, pe care să o trimitem “spre rezolvare” pe o adresă de mail. Birocrație, prostie, flit, aroganță, nesimțire, lipsă de caracter.
Ne resemnăm și alegem așteptarea unei formule fermecate care să ne deschidă ușa cabinetului. După trei ore în care nici un Sesam nu ne-a vândut pontul magic, reușim totuși să avem contact vizual și verbal cu medicul de gardă Maria Obreja, care încearcă să ne expedieze repede și profesionist: „Acum este târziu pentru a depista boala Lyme”. Această remarcă vine la 2 săptămâni după ce o colegă a acesteia ne refuza un astfel de test pe motiv că ar fi prematur.
Suspicioși, cerem și a doua opinie, drept pentru care suntem trimiși la Secția I, condusă de doctorul Mihnea Hurmuzache.
Mergem prin spital, dibuim sălașul medicului respectiv, acolo unde suntem întâmpinați de două asistente care își aerisesc epiderma sub binecuvântarea aerului condiționat. „Doctorul Hurmuzache nu este aici. A avut clienți până acum și are și el dreptul la o pauză. Mai așteptați că nu muriți!”, ne secționează entuziasmul una dintre zânele din palatul de cleștar al inefabilului Hurmuzache.
Consecvenți misiunii asumate de a-l găsi cu orice preț pe doctor, începem să îl strigăm prin spital, ca și cum am căuta un câine rătăcit pe coclauri. Aventura nu durează mult, dând de el în Blocul alimentar transformat ad – hoc în fumoar. Într-o complicitate de liceeni, consumată alături de o doamnă în prag de pensie, probabil asistenta șefă, Mihnea Hurmuzache, fostul șef al DSP Iași încălca cu nonșalanță una dintre regulile de bază impuse de Ministerul Sănătății, respectiv interdicția de a fuma în incinta unităților medicale.
Epopeea noastră a luat sfârșit, obținând câteva informații medicale pe care le sperăm bine documentate.
Lăsând în urmă profilul de fortăreață al spitalului, întrezărim la fereastra zăbrelită a unui turn de fildeș chipul directorului Florin Roșu, vizibil îngrijorat de soarta pacienților, a muritorilor în general.
Promitem să revenim, păcat ar fi să nu profităm de empatia, deschiderea, profesionalismul, amabilitatea și devotamentului care mustesc precum holera la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Iasi.
Nelu PAUNESCU
