Impozitele și taxele locale pot fi plătite fără penalizare până pe 2 octombrie 2023 inclusiv

0
201

Întrucât 30 septembrie 2023 este zi nelucrătoare, scadența termenului de plată a celei de-a doua tranșe din anul 2023 pentru principalele impozite și taxe locale (impozitul / taxa pe cladiri, impozitul / taxa pe teren, impozitul pe mijloacele de transport etc.) se prelungește până pe 2 octombrie 2023 inclusiv.

Neplata până la scadență a impozitelor și taxelor locale atrage după sine majorări de întârziere de 1% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, și silește organul fiscal la declanșarea executării silite urmată de aplicarea efectivă a măsurilor de executare (popriri, aplicarea de sechestre etc.).

Plata impozitelor și taxelor locale se poate efectua la ghișee în numerar sau cu cardul, atât la sediul Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 11, cât şi la centrele de cartier situate astfel:

–           cartier Alexandru cel Bun, str. Tabacului nr. 1, tel.0232.253.160;

–           cartier Păcurari, Şos. Păcurari nr. 34, tel. 0232.276.787;

–           cartier Nicolina, str. Petre Ţuţea nr. 2, tel. 0232.227.517;

–           cartier Frumoasa, bd. Poitiers nr. 20 – 22, tel. 0232.223.031;

–           cartier Tătăraşi, str. Vasile Lupu nr. 82, tel. 0232.277.310,

–           și la ghișeul din clădirea situată în șos. Națională nr. 43, tel. 0232.264.246.

Programul de lucru al organului fiscal: zilnic între orele 8.30 și 16.30, cu excepția zilei de joi când programul este în intervalul orar 8.30 – 18.30.

Plata impozitelor şi taxelor locale se poate efectua și online, prin Sistemul Naţional Electronic de Plată Online ghiseul.ro sau prin secțiunea eTAX de pe site-ul Municipiului Iaşi: https://www.primaria-iasi.ro.

Plata se poate efectua şi prin virament bancar prin Trezoreria Municipiului Iaşi, beneficiar Municipiul Iaşi (persoană juridică de drept public), cod fiscal 4541580. Conturile IBAN în care se pot efectua plăți sunt afișate pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi si pot fi vizualizate accesând adresa www.primaria-iasi.ro -> TRANSPARENTA -> Acte de interes public ->  Documente Economice -> Documente 2023 -> Conturile IBAN deschise la Trezorerie pentru Municipiul Iași.

Orice cereri sau documente pot fi depuse la organul fiscal prin mijloace electronice de transmitere la distanță: fax (0232.410.266) sau e-mail (impozite.taxepf@primaria–iasi.ro în cazul persoanelor fizice, respectiv  impozite.taxepj@primaria–iasi.ro în cazul persoanelor juridice).

Pentru informații suplimentare vă rugăm să luați legătura cu organul fiscal, care poate fi contactat:

– la tel. 0232.267.582, int. 175, 155, 153 si 122, adresa de e-mail impozite.taxepf@primaria-iasi.ro, sau la sediul Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale Iași din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 11, corp B (în cazul contribuabililor persoane fizice);

– la tel. 0232.267.582, int. 165 si 150, adresa de e-mail impozite.taxepj@primaria-iasi.ro, sau la sediul central al Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale Iași din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 11 (în cazul contribuabililor persoane juridice).

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here