Impostorul Bolos, fata in fata cu zeci de mii de contabili si antreprenori care protesteaza fata de noua „teroarea fiscală”

0
101

Contabilii, economiştii şi antreprenorii organizează azi un protest în Bucureşti pentru a atrage atenţia asupra a ceea ce ei numesc „teroarea fiscală” şi măsurile adoptate de guvern fără consultare publică, dar care au un impact major asupra întregii societăţi. Manifestarea, intitulată „Fără haos în legislaţia fiscală”, va avea loc în intervalul 08.30 – 13.00, iar protestatarii vor porni în marș din Piaţa Victoriei.
Protestatarii din Piața Victoriei au pornit în marș pe Calea Victoriei, spre ANAF şi Ministerul Finanţelor, nude vor să aibă discuții cu ministrul Marcel Boloș. Contabilii și antreprenorii au protestat în stradă față de modificările la legislația fiscală.

Participanţii se strâng în Piaţa Victoriei şi vor porni în marş către ANAF şi Ministerul Finanţelor.

Într-o ţară în care mediul de afaceri ar trebui să fie susţinut şi încurajat, suntem martorii unei realităţi alarmante: lipsa de transparenţă şi comunicarea deficitară a instituţiilor statului, care par să adopte măsuri pe furiş, noaptea, fără consultare şi fără a ţine cont de impactul devastator pe care îl au asupra contribuabililor şi a afacerilor. Acesta este contextul în care ne aflăm astăzi, un context în care haosul legislativ şi teroarea fiscală devin norma”, au transmis reprezentanţii Patronatului Antreprenorilor Contabili din România (PACR) într-un comunicat.

Potrivit acestora, „recenta publicare a OUG 69/2024 şi OUG 70/2024 fără nicio consultare publică şi aprobarea acestora în doar două zile reprezintă doar vârful aisbergului. Aceste ordonanţe, care includ măsuri precum e-TVA şi e-Factura, nu sunt doar exemple de digitalizare prost implementată, ci şi manifestări ale unui sistem care ignoră complet principiile democraţiei şi ale dialogului social. Este revoltător cum se poate modifica o lege organică printr-un OUG, fără consultare, fără transparenţă şi fără respect”. Organizatorii protestului au iniţiat şi o petiţie, intitulată „Fără haos în legislaţia fiscală! Vrem predictibilitate!”. Aceasta a fost deja semnată de peste 55.000 de persoane.
„Digitalizarea nu înseamnă birocratizare, iar e-TVA acest lucru îl reprezintă, în ambele forme publicatem (…) Cerem eliminarea E-TVA şi oprirea dictaturii fiscale exercitate prin ordonanţe de urgenţă emise noaptea”, se arată în petiţie. Organizatorii au anunţat că o delegaţie a protestatarilor va fi primită la Ministerul Finanţelor. Revendicările protestatarilor Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a anunţat că susţine protestul şi a realizat o listă cu 10 reventicări ale protestatarilor:
1. Eliminarea e-TVA – Evaziunea fiscală nu este în raportările contabile şi nici în e-urile ANAF-ului! Evaziunea fiscală este acolo unde nu e nimic, iar organele abilitate ar trebui să ştie deja!
2. Eliminarea obligativităţii transmiterii facturilor B2C în sistemul e-Factura – Este un atac la viaţa privată a persoanelor fizice, o procesare a datelor cu caracter personal în mod nelegal şi nejustificat.
3. Eliminarea schimbării caselor de marcat pentru QR Code – Nu este normal ca, după ce au fost schimbate toate casele de marcat din bani publici, să le schimbăm din nou, fără deduceri fiscale!
4. Revenirea la Legea Prevenţiei – Varianta anterioară legii 296/2023. Nu putem face afaceri sub presiune constantă, fără îndrumare şi avertisment.
5. Vrem predictibilitate – Conform articolului 4 din Codul Fiscal, orice modificare să fie realizată cu cel puţin 6 luni înainte de intrarea în vigoare, în special când vorbim de modificări de taxe şi obligaţii noi.
6. Respectarea dialogului social şi a transparenţei decizionale – Proiectele pentru OUG 69 şi OUG 70 au stat doar două zile în transparenţă decizională şi au fost aprobate fără dezbatere publică, cu aviz negativ de la CES.
7. Eliminarea declaraţiilor redundante – De la 1 ianuarie 2025 toţi contribuabilii sunt obligaţi la raportarea SAF-T, care conţine toate tranzacţiile economice ale unei firme.
8. Modificarea termenelor pentru notificări în relaţia cu ANAF – Contribuabilul are termene stricte, în timp ce ANAF are un termen de răspuns de 45 de zile.
9. Compensarea concediilor medicale cu contribuţiile sociale – Nu mai putem împrumuta statul ani de zile şi să plătim sănătate pentru concediile medicale!
10. Norme clare pentru RO-e-Transport
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here