Importantă colectie de numismatica si harti, în prima licitație a lunii aprilie

0
97

Poate una dintre cele mai variate și eterogene licitații organizată vreodată de Casa Artmark va avea loc marți, 5 aprilie – Licitația de Artă Istorică, inclusiv o colecție de numismatică și hărți. Primul eveniment al Casei din luna aprilie reunește o impresionantă colecție de monede în ediții limitate, hărți vechi, săbii rare, dar și documente sau fotografii de epocă semnate olograf de mari personalități.
Cea mai valoroasă piesă a licitației este moneda comemorativă 50 lei Academia Română, din 2006. Tirajul acestei emisiuni numismatice este de numai 35 de piese, ceea ce o face extrem de rară, având un preț de pornire de 9.000 de euro. A doua cea mai valoroasă piesă a licitației este moneda din argint de 1 lei, datată 1876. Piesa, cu prețul de pornire de 3.000 de euro, se face remarcată prin raritatea ei, tirajul din 1876 fiind de 20 de ori mai mic decât în anii precedenți. La capitolul monede vechi se remarcă câteva exemplare rare, între care monedele de aur de 20 de lei de la 1883 și 1890, realizate în vremea Regelui României Carol I și au un preț de pornire de 400 de euro fiecare.
În cadrul evenimentului dedicat artei istorice, din 5 aprilie, este scoasă la licitație o importantă colecție de hărți rare, care îmbină perfect arta cu știința. Cea mai valoroasă piesă din licitație, cu prețul de pornire de 2.000 de euro, este harta celestă „Stelele și Pământul” realizată în 1661 de către Henricus Hondius. Hărțile publicate de Cellarius sunt cele mai căutate dintre hărțile cerești, îmbinând imaginile splendid elaborate ale epocii de aur a cartografiei olandeze cu cunoștințele științifice.
O altă piesă interesantă este harta României Mari întocmită de colonelul Victor Tănăsescu. Piesa, datată 1925, are prețul de pornire de 500 de euro și poartă dedicația olografă a autorului, recunoscut pentru piese care se vând în licitații pentru prețuri record.
Totodată, Licitația de Artă Istorică reunește și o colecție de fotografii semnate olograf de celebre personalități ale epocii. Fotografia semnată de Regina Maria, realizată în 1919, are un preț de pornire de 300 de euro, iar o fotografie care ilustrează vizita pe front a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, alături de familia regală și generalii Averescu și Prezan, în 1917, are un preț de pornire de doar 150 de euro.
Importantele vestigii culturale românești și europene se află expuse la Palatul Cesianu-Racoviță de pe str. C.A. Rosetti, nr. 5. Exponatele se pot vizita în regim gratuit de luni până duminică – 10:00-20:00, dar și online pe artmark.ro. Licitația de Artă Istorică, inclusiv o colecție de numismatică și hărți va avea loc exclusiv online, marți 5 aprilie, ora 19:00.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here