Local

Imagini in premiera. Cum va arata Baia Turceasca dupa modernizare (Galerie foto)

By Redacția

February 21, 2018

Fosta Baie Turcească va fi transformată în Centru Internațional de Artă Contemporană. Lucrările ar urma să dureze 36 de luni, proiectul urmând să beneficieze de finanțare europeană. Valoarea totală a proiectului este de 22.043.188,60 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 21.600.384,43 lei. Contractul a fost semnat de primarul Mihai Chirica astazi, 21 februarie.

Edificiul construit în secolul a XIX-lea a fost lăsat uitării, intrând într-un stadiu avansat de degradare. A fost cucerit de multe ori de persoanele fără adăpost, au fost furate o parte din balustrade, iar recent am răscumpărat un apartament de acolo, care era dat drept locuință de serviciu, A avut o istorie tumultoasă, dar finalul va fi unul fericit. Acolo va funcționa Centrul Internațional de Artă Contemporană. Vor expune artiști, dar vor fi și ateliere de creație. Vom valorifica inclusiv curtea. Probabil la sfârșitul anului 2020 va avea loc inaugurarea Centrului”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Proiectul este finanțat prin intermediul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.

Clădirea fostei Băi Comunale – Baia Turcească, din str. Arh. G. M. Cantacuzino, nr. 16, a fost construită la sfârșitul sec. al XIX-lea (1895) și este o construcţie monumentală, purtând amprenta stilului arhitectural eclectic, cu influențe orientale. Aceasta a fost amplasată pe situl fostului Feredeu Turcesc, ridicat în timpul lui Vasile Lupu. La sfârşitul secolului al XIX-lea, din cauză că Feredeul ajunsese în ruină, oficialităţile au decis demolarea acestuia și realizarea unei băi comunale, cu o concepţie arhitecturală nouă, actuala clădire, în care a funcţionat până la sfârșitul secolului al XX-lea Baia Turcească. Imobilul și-a schimbat apoi funcțiunea și a devenit scena evenimentelor ocazionale de artă contemporană.

Marius GAVRILESCU