Piața Alexandru, din Iași, a fost asaltată ieri de un grup de peste 50 de batrani care, fara sa respecte nici cea mai minima regula de prevenire a răspândirii coronavirusului, au incercat sa treaca cu forta peste echipajul de la Politia Locala, pus in dispozitiv pentru a limita patrunderea in piata a mai mult de 100 de persoane. Pentru aceasta categorie care a atins o varsta respectabila dar nu si maturitatea necesara, nu a contat deloc faptul ca pietele nu mai au ce oferi in aceste zile, tarabele fiind goale din cauza faptului ca producatorii nu mai au transport cu care sa isi aduca produsele in piete, dar nici restrictiile impuse prin ordonantele militare sau deciziile Comitetului Local pentru Situații de Urgență.
Dupa cum se vede si din imagine, cei 50 de batrani formeaza un grup compact, intre acestia nefiind nici macar o distanta de 40 de centimetri, darmite de 1,50-2 metri, asa cum prevad noile ordine, si nu au niciun echipament de protectie, masti sau manusi, existand un real risc de raspandire a infectiei cu coronavirus. Mai mult, unii batrani care nu aveau nici macar cererea pe proprie raspundere, s-au luat la harta cu politistii locali, acuzandu-i pe acestia ca le ingradesc dreptul de a-si face cumparaturile in intervalul celor doua ore la care au dreptul de a iesi din casa. In acest caz nu a fost aplicata nicio amenda.
Marius GAVRILESCU