Investițiile în modernizarea iluminatului public din Municipiul Iași vor continua și cu fonduri europene. Primarul Mihai Chirica a semnat contractul de finanțare nr. 5.202 aferent proiectului european „Reabilitare / modernizare / extindere, eficientizare rețea de iluminat public în Municipiul Iași”. Contractul a fost primit de la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional, iar după semnarea sa de către edilul-șef a fost expediat la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord – Est.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 21.868.648,10 lei (circa 4,62 milioane euro). Cofinanțarea din partea Municipiului Iași pentru acest proiect este de 436.219,37 lei.
Intervențiile vor consta în modernizarea tablourilor punctelor de aprindere pentru iluminat și echiparea lor cu module de telegestiune, realizarea unui sistem de telegestiune, înlocuirea aparatelor de iluminat existente depășite din punct de vedere fizic cu unele performante, de tip LED, echipate cu module de telegestiune și alese în conformitate cu criteriile impuse de clasele de iluminat ale străzilor și de configurația existentă în teren, echiparea stâlpilor de iluminat a unei străzi din Municipiul Iași (șoseaua Arcu) cu panouri fotovoltaice, suplimentarea, dacă este cazul, a aparatelor de iluminat în funcție de criteriile impuse de clasele de iluminat ale străzilor și de configurația existentă în teren, înlocuirea și / sau adaptarea brațelor și a colierelor de prindere conform calculelor luminotehnice, folosirea stâlpilor existenți din rețeaua electrică ca suporți pentru noile aparate de iluminat acolo unde se impune.
Potrivit indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții, este vorba despre 4.088 de corpuri de iluminat cu LED, 4.122 de module de telegestiune cu punct luminos, 41 de stâlpi echipați cu panouri fotovoltaice, 287 de puncte de aprindere și de achiziția unui sistem de telegestiune.
Marius GAVRILESCU