Anchete

Ilegalitati in serie girate de Directia Judeteana de Cultura si Academia Romana Iasi. Un arheolog din DJC se controleaza pe sine…

By Redacția

June 06, 2017

Intaia descarcatoare de trecut a Iasului si degraba invoitoarea de inchis ochii la betonarea acestuia, marea experta in arheologie si civilizatie europeana, savanta Stela Cheptea, sta la baza celor mai perfide “cercetari arheologice” care s-au desfasurat pe raza municipiului Iasi. Sub directa ei indrumare, vestigiile vechii curti domnesti s-au facut nevazute, despre cele de sub Palatul Culturii nu s-a facut public niciun raport complet al descarcarii arheologice, iar la doua obiective aflate in patrimoniul national nici nu s-a mai pus problema unei autorizatii de cercetare arheologica.

Lucrari “cheptanate” fara autorizatie

Un exemplu de rele practici este dat de situația de la Biserica din Scanteia. In aceasta ecuație Conest-ul a contactat un expert, in situația in care la adresa lor incepuse urmarirea penala, iar Parchetul a refuzat sa dispună efectuarea unei expertize judiciare.

In aceasta situație, fiindca procedura penala o permite, s-a realizat un raport de expertiza extrajudiciara, care a fost pus la dispozitia Parchetului, iar anul trecut, in decembrie, Parchetul a dispus amendarea de catre Directia Judeteana de Cultura Iasi a celor responsabili. In timpul realizarii raportului de expertiza a reiesit că arheologul Stela Cheptea a realizat sapaturi fara autorizatie de cercetare arheologică necesara a fi emisa de Ministerul Culturii. Halucinant este raspunsul Ministerului Culturii care scrie intr-un raspuns catre Conest ca Stela Cheptea nu a avut autorizatie de cercetare arheologică. Mai mult, ministerul nu sesizeaza Comisia Natională de Arheologie din subordinea sa, pentru masuri disciplinare la adresa arheologului. Cat de mica este balena albastra… ca sa nu vorbim de elefanti…

Conestul scapa de un process penal

Tot Conestul a sesizat Comisia Natională de Arheologie …care nu a facut nimic. Totodata, in aceasta situatie intervine si DJC Iasi condusa de Virgil Babii, care nu se indreapta deloc impotriva arheologului Cheptea, a Institutului National al Patrimoniului sau Academiei Romane. A fost amendat …doar Conestul, care intre timp a si atacat in instantă amenda (Dosar -3940/245/2017). Pana la urma,  Conestul s-a bucurat mult ca a fost amendat, si ca nu a fost acuzat de fapte penale…

Prima arheoloaga a Iasului, din nou in ofsaid

Situația s-a repetat anul trecut, in mod similar, la Biserica Catolică. Initial, Biserica Catolica a incheiat un contract de cercetare arheologică cu Academia Romana, prin acelasi arheolog Stela Cheptea. Ministerul Culturii a eliberat in mai 2016 o autorizatie de cercetare arheologica valabila pana in august 2016. Din august 2016 si pana in februarie 2017, Stela Cheptea a facut cercetari arheologice intr-o veselie, incheindu-se situații de lucrări de săpături necesare cercetarii arheologice cu care Biserica Catolica a venit la Primaria Iasi sa ceara sprijin financiar. Abia in februarie 2017, Stela Cheptea mai solicita o noua autorizatie de cercetare arheologică de la Ministerul Culturii (e fabulos si cum au determinat-o sa ceara o noua autoriatie de cercetare, fiindca Cheptea nu voia acest lucru), care a expirat marti, 16 mai 2017. Practic, la acest moment iar sunt in ilegalitate….

Minune in curtea lui Babii! Si arheolog si organ de control

Ce face DJC Iasi? De la extraodinar de bine in sus!… Virgil Babii, directorul DJC l-a angajat pe Bobi Apavaloaie, ajutorul arheologului Cheptea, cu care a facut cercetarile arheologice si la Scanteia si la Biserica Catolica, pentru…a verifica daca lucarile sunt facute conform procedurilor.

Minune sau nu, Academia a incheiat in fapt un contract de prestari servicii si in baza acestui contract de servicii ii trimite pe Stela Cheptea si pe Bobi Apavaloaie sa presteze ….servicii. In paralel Bobi Apavaloaie este si functionar public si nu are voie sa presteze servicii. Si nici sa se controleze pe sine…Iar Babii… vegheaza. Ca si sistemul….

Radu SEICARU