Iesenii care au masini non-euro, pot beneficia de stimulente prin Programul “Rabla local”

0
126

Primăria Municipiului Iași va adera la Programul privind casarea autovehiculelor uzate (cunoscut ca „Rabla local”) lansat de Ministerul Mediului, Apelor Și Pădurilor – Administrația Fondului Pentru Mediu.
În cadrul acestui program, în schimbul casării unui autovehicul mai vechi de 15 ani, persoana fizică primește un stimulent în valoare de 3.000 lei, jumătate din sumă fiind suportată de AFM și jumătate din bugetul local.
„Am făcut o radiografie asupra parcului auto înmatriculat la nivelul municipiului Iași. În acest moment, în Iași sunt înmatriculate 136.042 de autovehicule, dintre care 21.012 sunt non-Euro, respectiv cele care nu se încadrează la nici una dintre normele Euro. Cu norma Euro 1 sunt 251, Euro 2 – 11.733, Euro 3 – 20.821, Euro 4 – 43.378, Euro 5 – 20.585, iar Euro 6 – 18.762, hibride – 2.405 și electrice – 423 de vehicule. Se vede foarte clar că ponderea mașinilor sub norma Euro 3 inclusiv, vizate de această lege, depășește 51.000 de vehicule, ponderea mașinilor cu Euro 6 este extrem de mică, de doar 12%, iar a celor electrice este infimă, sub 1%. Prin urmare, putem discuta despre un impact deosebit de nociv pe care vehiculele poluante îl au asupra mediului”, a declarat primarul Mihai Chirica într-o conferință de presă susținută marți, 13 septembrie.
Este considerat eligibil proprietarul de autovehicul uzat care îndeplineşte următoarele condiţii la data solicitării stimulentului pentru casare:
– este persoană fizică cu domiciliul/reședința în România;
– are domiciliul/reședința pe raza teritorială a UAT-ului solicitant de finanțare;
– deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin 5 ani și se află în evidențele fiscale ale UAT-ului solicitant de finanțare;
– nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat și bugetul local, conform
prevederilor legale în vigoare;
– nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul
Rabla Clasic sau prin Programul Rabla Plus, pentru același autovehicul uzat cu care participă în Program;
– nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre
judecătorească definitivă.
Este considerat eligibil autovehiculul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiții:
– este înregistrat în evidențele fiscale ale UAT solicitant;
– la data participării în Program are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației;
– are norma de poluare Euro 3 și/sau inferioară;
– conține componentele esențiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor
autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație).
Beneficiarul stimulentului de casare se angajează că nu va achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 4 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului.
Începând de vineri, 23 septembrie 2022, solicitanții unități administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraș sau municipiu și subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului București își vor putea crea conturi de utilizator pentru înscrierea în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate.
Ulterior, în perioada 30 septembrie 2022, ora 10:00 – 25 noiembrie 2022, ora 14:00 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanțare, solicitanții vor depune cererile de finanțare, împreună cu documentația aferentă, în aplicația informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.
Este foarte important ca persoana fizică care dorește să se înscrie în
program:
– să verifice dacă UAT-ul pe rază căruia își are domiciliul participă în cadrul acestui program;
– să caseze și să radieze autovehiculul uzat numai după ce se asigură că primăria localității pe raza căreia își are domiciliul participă în program.
Suma alocată sesiunii de finanțare este de 50.000.000 lei.
În cadrul unei sesiuni de înscriere, un solicitant poate obţine finanţare pentru cel mult:
– 50.000 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie ≥ 200.001 de locuitori.
În această etapă a programului Municipiul Iași va susține casarea a 1.000 de autovehicule.
În cadrul unei sesiuni de înscriere, unui solicitant i se poate aproba o singură cerere de finanţare, prima transmisă la AFM care este selectată pentru finanţare.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here