Sambata si duminica 19 si 20 martie 2016, va avea loc la Iasi, a cincea editie a simpozionului de astrologie Ritmuri Astrale, organizat de cabinetul de astrologie Astro Mercur şi Revista Glare. Ne-am propus ca prin aceasta manifestare sa celebram la Iasi, in fiecare an, echinocţiului de primăvară care, reprezinta inceputul unui nou an astrologic dar si a primaverii astronomice.
Ca şi la ediţiile anterioare, acest eveniment este realizat prin efortul astrologilor prezenți la Iaşi cu această ocazie şi, ne dorim să prezentăm publicului larg mecanismele acestei cunoaşteri
În programul de conferințe vă puteți întâlni cu Minerva (Gabriela Dima), Rodica Purniche, Ion Hristescu, Loredana Chiperi, Valeria Grigoraș, Luminița Ristea, Corina Goreac din București, precum si cu Raluca Chilianu si Anca Tăutu din Iaşi.
Pe parcursul derulării lucrărilor (sâmbătă si duminică) va fi prezentată şi o expoziţie de carte astrologică precum şi o expoziţie de pictură inspirata din tematica astrologică.
Minerva (Gabriela Dima) va aduce la Iasi noua ei carte, proaspat scoasa de la tipar „Chiron, sau despre astrologia sufletului” iar Rodica Purniche va aduce trei din cartile ei prezentate deja publicului (Nodurile Lunare-compendiu de astrologie, Casele astrologice închise, Îngerii sferelor de forță planetară).
Alexandra Juduc prezintă expoziția de pictură inspirată din tematică astrologică și va avea surprize pentru public. Simpozionul se va desfăşura în Complexul Palas iar intrarea va fi gratuita.
Programul manifestării este următorul:
19 martie 2016 – Complex Palas, sala de conferinţe Mozart.
Va avea loc prezentarea conferinţelor în două sesiuni, prima între orele 10:00-13:30 şi a doua între orele 15:00-18:30 – dedicate publicului larg, cu prezentări pentru popularizarea cunoaşterii astrologice, exemple de folosire practică a informației astrologice, prezentare de carte, discutii libere public–astrologi, autografe.
Duminică 20 martie 2016 – Atrium, Complex Palas, ȋntre orele 10:30-14:00.
Sesiune dedicată interacțiunii cu publicul – prezentare interactivă cu subiecte privind contextul astral al anului 2016 – discutii libere public–astrologi, prezentare de carte, autografe.
Simultan vor fi discuții particulare, sesiune de consultanță astrologică la cerere, cu astrologii prezenți la eveniment.
“Acest eveniment își propune să promoveze cunoașterea astrologică în rândul publicului și să readucă în atenția noastră ritmurile naturii. Timp de două zile, vom realiza un schimb de informații și de experiență, între iubitorii de astrologie, fie că sunt practicanți profesioniști sau doar utilizatori de informație astrologica. Va invităm să redescoperiți alături de noi frumusețea precum și utilitatea intrumentelor astrologice în lumea modernă a mileniului trei”, este invitatia adresata de astrologul Anca Tautu,