14 oraşe din România vor concura pentru obţinerea titlului de Capitală Europeană a Culturii 2021. Acestea au fost selectate în urma unei preselecţii organizate de Ministerul Culturii, eligibilitatea dosarelor de candidatură fiind validată de experţii Comisiei Europene.
Aşadar, este vorba despre Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timişoara şi Târgu Mureş.
Următoarea etapă de selecţie va avea loc în periodada 7 – 10 decembrie 2015, când juriul european va întocmi o listă scurtă a orașelor candidate. De asemenea, în prima jumătate a lunii noiembrie, vor fi publicate informații suplimentare despre agenda reuniunii și planificarea prezentării candidaturilor de către orașele candidate.
“Felul în care au reacționat cetățenii, mobilizarea diverselor instituții, conlucrarea lor pentru întocmirea proiectelor fiecărui oraș, toate acestea sunt un atu pentru dezvoltarea lor viitoare. Experiența căpătată acum, ideile promovate, proiectele întocmite, pot fi folosite pentru generarea unor noi proiecte culturale, pe care Ministerul Culturii va fi bucuros să le susțină. Sunt convins că numărul mare de candidaturi va fi urmat de acțiuni practice, concrete, în susținerea proiectelor fiecărei comunități în parte, care să dovedească seriozitatea lor”, a declarat ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu.
Programul “Capitală culturală europeană” a fost iniţiat de Consiliul de Miniştri ai Culturii din Uniunea Europeană în 1985, cu scopul de a apropia popoarele Europei şi de a celebra contribuţia oraşelor la dezvoltarea culturii. Până în prezent, peste 40 de oraşe au deţinut acest titlu.
În 2007, oraşul Sibiu a deţinut titlul de Capitală Europeană a Culturii, alături de Luxemburg.
Oraşul Mons, situat în sudul Belgiei, a preluat la sfârşitul lunii ianuarie 2015 rolul de Capitală Culturală Europeană, pentru un an, alături de localitatea Plzeň din Cehia.