Iasul, in topul celor mai insalubre judete din Romania. Liberalii lui Alexe au raportat o producție de 90 de tone de deșeuri colectate la mana in decurs de o luna

0
118

Iasul se afla in topul celor mai insalubre judete din tara, cu locuitorii cei mai lipsiti de respect fata de mediu. Asta o demonstreaza o campanie de ecologizare organizata de Consiliul Județean Iași, în parteneriat cu ADIS – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate și cu primăriile din județul Iași, in urma careia s-au colectat peste 90 de tone de deșeuri.
Campania s-a desfășurat în perioada 20 martie – 20 aprilie, iar ulterior a fost prelungită până pe 4 mai, pentru a fi parte integrantă din campania „Curățăm România”, demarată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, un portofoliu blestemat sa fie condus numai de nulitati.
Cea de-a doua ediție a campaniei Iași Mai Verde ne-a găsit mai bine pregătiți și mai implicați. Am reușit să mobilizăm instituțiile de mediu, primăriile din județ și aproape 2000 de voluntari pentru a face localitate cu localitate un județ mai curat. Grija față de mediul înconjurător trebuie să fie o practică de zi cu zi, iar implicarea în astfel de acțiuni ne va ajuta pe toți să înțelegem cât de mult impact au faptele noastre asupra naturii, iar astfel să acționăm mai responsabil. Am fost în multe comunități în această perioadă, am participat la ecologizări alături de voluntari și mă bucură atitudinea sănătoasă pe care o au față de protecția mediului. Natura este viață!”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.
În cadrul campaniei au fost organízate și tururi ghidate pentru elevii din întreg județul la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Țuțora. Acestea s-au desfășurat sub formă de lecții interactive despre colectarea deșeurilor și reciclare, la care au participat peste 400 de elevi.
,,A fost o reală plăcere să colaborăm cu Consiliul Județean Iași, sub coordonarea directă a domnului Președinte Costel Alexe, în campania de ecologizare “Iași mai Verde” care a avut ca scop sensibilizarea societății civile din Județul Iași asupra necesității protejării mediului înconjurător, implicit a conștientizării impactului negativ pe care deșeurile îl au asupra mediului. Mulțumim pentru suport, promptitudine și implicare tuturor autorităților publice locale și cetățenilor județului Iași“, a declarat Răzvan Gheorghiu, directorul Asociației ADIS Iași.
Niciun din acesti doi samsari de posturi publice nu a punctat cauzele acestei mizerii geNeralizate in care se gaseste judetul Iasi sau masurile de prezervare a unui mediu sanatos.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here