Iasul gazduieste prima semifinală a competiției Eurovision România 2019. O trupa din Iasi, in marea competitie

0
85

Municipiul Iași va găzdui prima semifinală a competiției Eurovision România 2019. Evenimentul va avea loc duminică, 27 ianuarie, începând cu ora 21.00, la Sala Polivalentă. Gala va putea fi urmărită în direct și pe TVR 1, TVR Moldova, TVRi, TVR HD și pe TVR+.

Pentru Municipiul Iași este extrem de onorant să găzduiască acest eveniment. Primăria contribuie cu o finanțare de 230.000 lei, cât și cu suport logistic. Sprijinim această competiție și vom acorda sprijin și în viitor. Va fi prima semifinală la Iași a acestui frumos concurs de talente muzicale”, a declarat primarul Mihai Chirica, în cadrul conferinței de presă aferentă evenimentului.
Dan Manoliu, regizorul artistic al Eurovision România, a declarat că evenimentul de la Iași va fi o premieră la nivel european.
Este pentru prima dată în istoria Eurovision câind „camera verde” este în scenă. Din primul până în ultimul moment al show-ului, toți interpreții vor fi machiați și pregătiți pe scenă. Totul va fi extrem de transparent, va fi la vedere. Scena are niște dotări tehnice extraordinare chiar și pentru anul 2019. Sunt peste 200 de metri pătrați de ecrane, din care 150 de metri pătrați de mare rezoluție. Cele 12 ecrane vor avea un rol esențial în show-ul nostru. Sunt peste 200 de capete mobile. Va fi un pariu și în ceea ce privește sunetul pentru că sala este aproape 360 de grade în jurul scenei. Dorim ca fiecare dintre spectatori să audă perfect și să nu spargem timpanele”, a afirmat Dan Manoliu.

Totodată, Horia Gumeni, directorul TVR Iași, a adăugat că gala de pe 27 ianuarie este cel mai frumos lucru care se putea întâmpla săptămâna aceasta, fiind ultimul dintr-o serie de evenimente importante care s-au desfășurat la nivel local.

Recitalul din cadrul semifinalei Eurovision de la Iași va fi susținut de Iuliana Beregoi. Evenimentul va fi prezentat de Ilinca Avram și Aurelian Temișan.
Concurenţii din prima semifinală
Trooper – „Destin”
Berniceya – „The Call: Dynasty of Love”
Ommieh & Anakrisez – „Rock This Way”
Teodora Dinu – „Skyscraper”
DYA & Lucian Colareza – „Without You (Sin ti)”
Nicola – „Weight of The World”
Steam – „The Way It Goes”
Vaida – „Underground”
Claudiu Mirea – „We Are The Ones”
The Four – „Song of My Heart”
Bella Santiago – „Army of Love”
Detalii despre Eurovision 2019
Selecţia naţională Eurovision 2019 se desfăşoară sub sloganul „Împlineşte visul!”. Competiția are două semifinale, la Iaşi (27 ianuarie) și Arad (10 februarie), finala urmând a se desfășura în Bucureşti, pe 17 februarie. Adi Cristescu, Mihai Georgescu (Miţă), Crina Mardare, Andy Platon şi Mugurel Vrabete vor decide cei 10 finalişti ai Selecţiei Naţionale 2019. Cinci semnifinaliști vor fi aleși la Iași, iar alți cinci la Arad. Lista finaliştilor va fi completată de telespectatori, care vor califica câte o piesă din fiecare semifinală, prin televot. Anul acesta finala concursului muzical Eurovision va avea loc pe 18 mai, la Tel Aviv.

Una dintre trupele calificate în semifinala Eurovision este din Iasi. “The Four” o are în componenţă pe ieşeanca Alexia, care s-a clasat pe locul doi anul trecut în finala concursului, şi pe acordionistul Bogdan Baltă, absolvent al USAMV Iaşi. Din formaţie mai fac parte Toni Tonini şi Federica, o tânăra cântăreața italiană, cu origini nigeriene. Melodia cu care cei patru vor urca pe scena de la Sala Polivalentă din Iaşi se numeşte „Song of my heart”. Pentru a-i sustine, puteti trimite SMS cu textul 10 la 1264 dupa START VOT!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here