Iasul este sub troiene iar utilajele Primariei se invart in jurul cozii. Vezi unde poti sesiza probleme legate de starea drumurilor din Iasi.

0
85

În cursul serii de vineri spre sâmbătă, 6 spre 7 ianuarie, până la ora 8.00, echipajele coordonate de Citadin SA au acționat cu 11 autobasculante, cinci autovehicule cu sărăriță, 24 de autovehicule cu lamă și trei încărcătoare frontale, pe 15 trasee din municipiu, atât pe arterele principale, cât și în cartiere. Pe străzi au fost împrăștiate 396 de tone de clorură de sodiu cu inhibitori, 12 tone de clorură de calciu și 8 tone de material antiderapant preparat (în special pe versanți). Pentru perioada următoare, Citadin SA are pregătite în jur de 40 utilaje (autobasculante cu morișcă, autobasculante cu lamă și sărăriță, autobasculante pentru transport zăpadă, încărcătoare frontale, autogredere, autoutilitare, buldoexcavatoare cu lamă și cupă multifuncționale, buldozere etc.). În stocuri se află 1.751 de tone de clorură de sodiu cu inhibitori, 12 tone de clorură de calciu, 3.230 de tone de nisip și 253 de tone de material antiderapant preparat (nisip cu sare). Eventualele probleme legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.236.000.

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here