Știrile zilei

Iasul, al doilea judet din tara ca sume alocate pe PNDL 2.

By Redacția

July 20, 2017

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a publicat astăzi lista proiectelor din cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală care stabileşte cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanţă naţională ce susţin dezvoltarea regională prin realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră, tehnico-edilitară şi socio-educativă.

Județul Iași a primit pe PNDL 2, 2017-2020 suma de 831 218 023 lei, (185 mil. Euro) pentru proiectele depuse de autoritațile locale și județene, proiecte ce vizează modernizarea, reabilitarea și construirea de școli, grădinițe și creșe, modernizarea unor drumuri comunale, îmbunătățirea infrastructurii rutiere locale, modernizare de poduri și podețe, modernizarea unor porțiuni de drum județean, înființarea și construirea de dispensare medicale umane, realizarea de sisteme de alimentare și distribuție apă, canalizare etc.

Cele mai mari sume au fost alocate pentru sistemele de apă și canalizare din județ, 313 772 280 lei adică 69,8 milioane Euro, ceea ce înseană 37,74% din totalul sumei alocate.

Construcția, reabilitarea și modernizarea școlilor, grădinițelor și creșelor a primit prin PNDL suma de 196 170 631 lei adică 43,6 milioane Euro, adică 21,48% din totalul sumei.

Ca și număr de proiecte aprobate, cele mai multe (130) au vizat modernizarea, reabilitarea și construcția de grădinițe, creșe și școli, iar pentru 36 de proiecte s-a aprobat finanțarea în ceea ce privește rețelele de apă și canalizare.

Primăriile ieșene au primit aprobare pentru 130 de proiecte care vizează construirea sau modernizarea de școli, grădinițe și creșe. În județul Iași se vor construi 10 școli, 20 de gradnițe, și 6 creșe. Totodată vor fi reabilitate, modernizate și extinse alte 72 de școli, 20 de grădinițe și 2 creșe.

Modernizării drumurilor județene i-a fost alocată suma de 178 580 352 lei, adică 40 milioane Euro, iar drumurile sătești și comunale au primit 73 135 592 lei, adică 15,2 milioane Euro.

Refacerea podurilor și a podețelor din județ va avea alocați 8 494 799 lei, (1,9 mil Euro).

44 de proiecte au primit aviz favorabil pentru construirea, modernizarea și refacerea dispensarelor medicale umane, categorie care are repartizată suma de 54 976 751 ,79 lei, adică 12,2 mil euro.

Cea mai mare sumă pentru un proiect, ( 65 917 357 lei echivalentul a 14, 6 mil  Euro )  a fost alocată de către Ministerul Dezvoltarii Regionale proiectului ” Modernizare Drum Județean DJ 246 lim. Jud Vaslui –Trufeștii de sus-Scânteia-intersecție DJ 248-Șcheia-Drășușeni-Ipatele-Țibănești, Km 20+450 –56+506”.

La suma primită de județul nostru pentru PNDL 2 se adaugă 323 482  lei  (71 ,8 mil euro Euro) pentru continuarea proiectelor din programul PNDL 1 .

Ca suma totală alocată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene pt PNDL 1 și PNDL 2 Județul Iași a primit cea mai mare sumă din țară.

Marius GAVRILESCU