Bestevent, unul dintre primii 5 planneri și integratori de soluții full-service pentru organizarea de evenimente, anticipează o creștere cu aprox. 20% a industriei MICE (Meeting, Incentives, Conference & Exhibitions) comparativ cu 2022, în contextul în care anul anterior a adus noi provocări economice și socio-politice.
Potrivit Bestevent, retrospectiva anului 2022 arată o creștere a valorii medii a evenimentelor, raportat la nivelul anului 2019, precum și un număr semnificativ mai mare de evenimente derulate pe parcursul anului. De asemenea, a fost înregistrată și o creștere relevantă a cererii pentru proiectele private, iar sezonul nunților din anul 2022, de exemplu, a depășit nivelul celui pre-pandemic, în România fiind organizate aproximativ 120.000 de nunți.
În ceea ce privește evenimentele corporate, Capitala rămâne o destinație prolifică pentru evenimentele de amploare, următoarele orașe cu un volum mare de evenimente, fiind Cluj-Napoca și Iași. De altfel, companiile care investesc cel mai mult în organizarea de evenimente corporate provin din industriile pharma, automotive și real estate.
Cu un total de peste 150 de evenimente corporate organizate anul trecut de către Bestevent, cel mai mare a fost reprezentat de o întâlnire anuală a distribuitorilor globali pentru o companie japoneză producătoare de scule electrice, unul dintre cei mai mari 3 jucători pe piața de profil. Evenimentul s-a desfășurat pe o perioadă de 5 zile, la Palatul Parlamentului, și a reunit peste 500 de participanți, absorbind un buget total de peste 500.000 euro. Serviciile oferite de Bestevent au acoperit întreaga gamă, de la servicii de shuttle, catering & accommodation, entertainment, venue management & decorations, până la soluții tehnice complete: afișaj LED, sunet, lumini, scenotehnică.
„În tot acest mix de know-how specific, abilitatea de a gestiona cu succes un eveniment de amploare, sub toate aspectele lui, rămâne un puternic diferențiator pe piața organizării de evenimente. Plus-valoarea este dată, într-o mare măsură, și de expertiza nișată și de supraspecializarea tehnică. Ne bucurăm că, încă din 2005, Bestevent oferă servicii complete pentru orice tip de eveniment și soluții tehnice și logistice pentru evenimente & instalări fixe.”, a declarat antreprenorul Cristian-Daniel Gireadă, owner Bestevent, cu o experiență de peste 23 de ani în industrie.
Printre alte evenimente de referință din portofoliul companiei, de anul trecut, se numără și Gala Romanian CSR Awards, Opereta Crai Nou de Ciprian Porumbescu, producție a Operei Naționale București, și Târgul Drăgaica, de la Buzău.
Tehnologia a devenit de 5 ori mai importantă, în economia oricărui eveniment
Potrivit unui studiu realizat de Annett Polaszewski-Plath, unul dintre leaderii internaționali cu experiență vastă în industria digitală și marketing în medii de afaceri internaționale, 84% dintre organizatorii de evenimente sunt de acord că experiența participanților și nevoia de a se conecta offline, rămân factori cruciali în crearea unor evenimente de succes. În egală măsură, după un an efervescent, Bestevent mizează în continuare și pe tehnologie.
Astfel, direcția de business pentru 2023 va păstra focusul pe implementările care se folosesc de tehnologia LED. De altfel, compania este partenerul NovaStar în România – cel mai mare furnizor global în proiectarea și dezvoltarea soluțiilor de control al afișajelor LED, iar începând cu 2018, echipa Bestevent s-a specializat constant, pentru a oferi soluții complete de ecrane LED fixe. Mai mult, anul trecut, pentru prima dată în România, companiile care folosesc tehnologia LED în activitatea lor (evenimente, instalări fixe și televiziune), precum și integratorii de ecrane LED au avut ocazia să se certifice ca ingineri, în cadrul unui curs dedicat.
În planurile companiei pentru acest an se numără și investiția într-o locație exclusivistă, pentru evenimente outdoor, pe malul Mării Egee, în Halkidiki.
„Ultimii ani au venit cu multe provocări pentru industria de profil. Totuși, după 2 ani de pandemie putem spune că toată industria a avut un an prosper, dacă ținem cont și de situația politică externă. În noul an pregătim pentru clienții noștri multe experiențe inedite, dar în același timp personalizate după dorințele lor”, a completat Cristian-Daniel Gireadă.
Aida POPA