Iasi Business Days, cel mai mare eveniment de afaceri din regiunea Nord-Est a României

0
103

În perioada 5-6 aprilie, la Palas Iași și la Palatul Culturii, va avea Iași Business Days, cel mai mare eveniment de business din regiunea Nord-Est a României. Evenimentul este organizat în colaborare cu Primăria Municipiului Iași și Complexul Muzeal Național „Moldova”. 100 de speakeri antreprenori, manageri și profesioniști de top vor conferenția în 40 de manifestări. Peste 600 de participanți din din țară și din Republica Moldova vor fi prezenți la eveniment. Participantii activează în industrii precum: IT, financiar-bancar, asigurări, outsoursing, publicitate, producție, distribuție, horeca, tehnologie, medicală, turism, viticultură, textilă, retail.

Evenimentul Business Days este prezent la Iași de 5 ani. Credem în potențialul acestei regiuni și de aceea revenim în fiecare an. Scopul nostru este în primul rând să ajutăm la dinamizarea mediului de afaceri din această regiune, să punem Iașul pe harta destinațiilor de business din țară și din străinătate și, nu în ultimul rând, să ajutăm managerii, antreprenorii și profesioniștii din regiune să devină mai buni în domeniul în care activează. Le oferim acces la experți de calibru internațional, cu multă competențe, și cu posibilități de a le oferi răspunsuri la întrebările pe care le au. Din acest an avem un nou format, modern și adaptat nevoilor participanților, în sensul că a fost creată o structură împărțită pe 3 zone: una pentru cei care au afaceri la început, în faza de start-up sau în zona de pornire, alta pentru cei care au afaceri în curs de desfășurare, dar care sunt în zona de stres și au mare nevoie de dezvoltarea abilităților și competențelor pentru a ieși de acolo, și a treia pentru cei care au afaceri solide, mature, dar caută noi oportunități, fie că vorbim de interiorul organizației, pentru a dezvolta o structură organizatorică flexibilă, dinamică, fie că vor să acceseze piețe noi sau să intre pe piața globală”, a declarat Laszlo Pacso, fondator și coordonator proiecte Business Days.

Aida POPA

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here