Știrile zilei

Horatiu Malaele deschide Amfiteatrul Palas. Actorii din Las Fierbinti, prezenti intr-o comedie spumoasa

By Redacția

September 08, 2017

Vineri, 8 septembrie, Amfiteatrul Palas îşi deschide porţile pentru ieşenii iubitori de cultură. În primul weekend de la deschidere, ansamblul Palas a pregătit trei zile cu tot atâtea spectacole de comedie, reprezentaţii ale teatrelor bucureştene. Şi copiii vor avea parte de distracţie, iar cei care îndrăgesc arta neconvenţională sunt invitaţi la teatru de umbre.

Vineri, atmosfera festivă va pune stăpânire pe întregul parc Palas. Statui vivante şi personaje din piese de teatru celebre vor putea fi admirate pe aleile parcului, de la ora 17.30. Din foişor va răsuna muzică interpretată live, în intervalul orar 18.00 – 19.30. Iar cei care vor dori să se fotografieze într-un decor de teatru şi să rămână cu un suvenir amuzant sunt aşteptaţi la Photo Corner-ul tematic din proximitatea Amfiteatrului. Muzică jazz şi alte melodii îndrăgite îi vor delecta pe ieşeni inclusiv sâmbătă şi duminică, în foişor, înainte de începerea spectacolelor.

Horațiu Mălăele, George Ivaşcu, Meda Victor, Alina Chivulescu, Mirela Zeţa, Leonind Doni şi Ecaterina Ladin sunt doar câţiva dintre actorii care vor juca, în acest week-end, pe scena Amfiteatrului Palas, încomedii savuroase.

Piesa „Podu`” va fi spectacolul inaugural, o comedie regizată de Horațiu Mălăele, care va urca pe scenăvineri, de la ora 20.00, alături de George Ivaşcu şi Meda Victor.

Sâmbătă, de la ora 20.00, o nouă comedie va stârni hohote de râs: „Panică la Operă”, o adaptare autohtonă a uneia dintre cele mai succes piese de teatru produsă în America anilor 80’. Din distribuţie fac parte actori cunoscuţi precum: Gelu Nițu, Alina Chivulescu, Cătălin Babliuc, Anca Dumitra, Ecaterina Ladin, Mirela Zeţa, Leonid Doni și Mihai Muntenița.

Şi cei mici vor avea parte de o poveste îndrăgită, în interpretarea actorilor de la Ateneul Iaşi: „Alice în Țara Minunilor”, duminică, de la ora 10.00. Seara, ieşenii vor avea parte de două momente artistice: o comedie spumoasă şi o reprezentaţie de teatru de umbre. Piesa „Te iubesc, dar nu pe tine” îşi aşteaptă publicul de la ora 19.30, iar Paula Chirilă, Leonid Doni, Anca Dinicu şi Andreas Petrescu sunt actorii responsabili de buna-dispoziţie.

De la ora 21.30, publicul va admira un spectacol de teatru de umbre. Trupa KINETIX, din Republica Moldova, s-a remarcat la un cunoscut show de televiziune care caută talentele autentice. Artiştii vor aduce în premieră, în Iași, o poveste emoționantă, spusă într-o manieră originală, cu ajutorul luminii și a umbrelor.

Biletele pot fi achiziționate de la Centrele Info Palas Mall, valoarea acestora variind pentru fiecare spectacol în parte. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de un discount de 10%. Amfiteatrul Palas are ocapacitate de aproximativ 460 de locuri și va găzdui evenimente variate, de la piese de teatru, spectacole de tip muzical sau de stand-up comedy, până la teatru pentru copii, concerte de muzică şi multe alte acte artistice. Partener cultural al Amfiteatrului Palas este Raiffeisen Bank.

Aida POPA