Holocaustul si Pogromul de la Iasi din anul 1941, temele centrale ale “Zilelor Memoriei, la Iaşi”.

0
96

Timp de 2 zile, pe 20 si 21 ianuarie, la Iasi se va desfasura cea de-a şaptea ediţie a ‘Zilelor Memoriei’, eveniment prin care Institutul Francez Iaşi îşi propune să extindă semnificaţia ‘Zilei memoriei Holocaustului şi a prevenirii crimelor împotriva umanităţii”. Ediţia din acest an este organizată de Institutul Francez Iaşi şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ‘Elie Wiesel’, în parteneriat cu Comunitatea Evreilor din Iaşi.

In prima zi sunt propuse două evenimente care au acelaşi subiect: pogromul care a avut loc la Iaşi în luna iunie a anului 1941. La începutul evenimentului, va fi proiectat filmul documentar ‘Duminica neagră – după 70 de ani’, de Mihnea Chelariu. Apoi va fi prezentat publicului recentul album ‘Pogromul de la Iaşi’ de Radu Ioanid.

După aceste două evenimente, sunt programate dezbateri având subiectul Holocaustului şi, în mod particular, zilele negre ale sfârşitului lunii iunie 1941, în timpul cărora peste 13.000 de evrei din Iaşi au fost asasinaţi de către autorităţile române.

La eveniment sunt aşteptaţi să participe istoricul şi cercetătorul Adrian Cioflâncă, directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ‘Elie Wiesel’, Alexandru Florian, scriitorii Florin Irimia şi Cătălin Mihuleac, Alexandru Muraru, cercetător şi cadru didactic la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi, precum şi Elisabeth Ungureanu, coordonator de proiect în cadrul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ‘Elie Wiesel’.

În aceeaşi sală vor fi prezentate peste 30 de artefacte descoperite în groapa comună din pădurea Vulturi, ca urmare a cercetărilor arheologice realizate în lunile septembrie-decembrie 2010.

Miercuri, în cea de-a doua zi a evenimentului, va fi organizată lansarea cărţii de poezii pentru copii pe tema Holocaustului, ‘Bunica-fetiţă şi povestea ei’ de Suzana Raweh (texte) şi Dafna Schoenwald (desene). Evenimentul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani. Toţi copiii participanţi la eveniment vor primi gratuit un exemplar al cărţii. Prezentarea va fi realizată de către Elisabeth Ungureanu, coordonator de proiect în cadrul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ‘Elie Wiesel’ şi coordonatoare a proiectului editorial.

Actorul Dumitru Georgescu de la Teatrul pentru Copii şi Tineret ‘Luceafărul’ din Iaşi va recita unele dintre poeziile cuprinse în volum.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here