Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) își exprimă îngrijorarea cu privire la proiectul Ministerului Finanțelor privind modificarea Codului Fiscal, care prevede eliminarea prestațiilor suplimentare primite de salariați în baza clauzei de mobilitate din categoria indemnizațiilor cu tratament fiscal egal cu cel al diurnelor/indemnizațiilor de detașare, respectiv neimpozabile în limita plafonului stabilit prin legea 72/2022.Reamintim că aceasta a fost printre principalele solicitări ale industriei transporturilor rutiere la începutul acestui an, care a fost preluată prin legislația recent adoptată de România respectiv Legea 72 din 30.03.2022, pentru a se elimina incertitudinea juridică determinată de interpretările ANAF privind impozitarea diurnei șoferilor profesioniști care operează transporturi rutiere internaționale în UE și pentru a se menține competitivitatea transportatorilor rutieri români la nivel european, în contextul intrării în vigoare a prevederilor Pachetului Mobilitate 1 privind detașarea conducătorilor auto.
Modificarea unei legi recent adoptate creează instabilitate juridică și neîncredere în dialogul cu autoritățile române, într-un moment în care industria transporturilor rutiere este grav afectată de intrarea în vigoare a Pachetului Mobilitate 1, creșterea prețului la carburanți și lipsa forței de muncă. Ceea ce a rezolvat Parlamentul României prin Legea 72/2022, este anulat de Guvern 3 luni mai târziu.
Operatorii de transport rutier nu pot suporta o nouă impozitare a salariilor, numai dacă se dorește eliminarea sectorului de transport rutier românesc și favorizarea firmelor din afara României.
Având în vedere că marja de profit a industriei de transport rutier este extrem de mică și este deja erodată de creșterea prețului la combustibil și inflație, o astfel de măsură generează costuri cu mult peste marjele existente și astfel firmele de transport rutier din România sunt eliminate de pe piața europeană de transport.
Aceste propuneri de modificări în codul fiscal vor permite din nou ANAF să interpreteze după bunul plac încadrarea șoferilor care efectuează transport internațional și să încadreze diurnele la drepturi primite în baza clauzei de mobilitate și să impoziteze tot ce trece de 33% din salariul de încadrare.
Această propunere legislativă modifică substanțial ceea ce s-a obținut prin Legea 72/2022 și anume neimpozitarea sumelor aferente clauzei de mobilitate până la plafonul maxim de 3 salarii de bază ale angajatului/șoferului, introducând un nou plafon neimpozabil mult mai mic pentru prestațiile aferente clauzei de mobilitate de numai 33% din salariul de bază.
Introducerea în Codul fiscal a 2 plafoane neimpozabile pentru indemnizații care au aceeași natură, respectiv un plafon pentru indemnizațiile de delegare/detașare stabilit prin Legea 72/2022 și un alt plafon pentru prestațiile aferente clauzei de mobilitate prin actualul proiect legislativ al Ministerului Finanțelor va genera o incertitudine majoră în rândul operatorilor de transport rutier creând în mod inadmisibil premisele pentru interpretări și abuzuri din partea autorităților de control.
UNTRR solicită retragerea acestei propuneri din proiectul MF de modificarea a Codului fiscal. UNTRR solicită menținerea regimului fiscal al prestațiilor suplimentare pentru clauza de mobilitate conform prevederilor Legii 72/2022 recent adoptate pe 30.03.2022, respectiv tratament fiscal egal între indemnizația de delegare/detașare și prestațiile suplimentare primite de salariați în baza clauzei de mobilitate, având în vedere că:
– atât indemnizațiile de delegare/detașare cât și prestațiile suplimentare pentru clauza de mobilitate se acordă conform Codului Muncii în aceleași condiții, respectiv în vederea compensării inconveniențelor cauzate de îndepărtarea salariatului de mediul său obișnuit
– atât indemnizațiile de delegare/detașare cât și prestațiile suplimentare pentru clauza de mobilitate sunt sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare
Totodată, UNTRR solicită Guvernului României ca pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2028 să aplice Legea nr. 135/2022 și transportului rutier.
În ultimii 3 ani, industria de transport din România s-a confruntat cu controale din partea ANAF care a reinterpretat Codul Fiscal și a recalificat diurnele ca venituri salariale și a emis decizii de impunere pentru plata acestor sume și a penalităților aferente.
În ultimii 3 ani, UNTRR a solicitat Guvernului României să se aplice salarizarea din construcții și sectorul agricol și industria alimentară și industriei de transport rutieri.
Dacă în ultimii 3 ani autoritățile au precizat că nu vor mai extinde excepțiile din construcții și IT, ci dimpotrivă ca potrivit angajamentelor din PNRR chiar și facilitățile existente vor fi eliminate până în 2025, modelul a fost replicat în agricultură până în 2028 dincolo de orice angajament din PNRR.
Astfel, UNTRR solicită menținerea regimului fiscal al prestațiilor suplimentare pentru clauza de mobilitate conform prevederilor Legii 72/2022 și extinderea modelului de salarizare din agricultură și aplicarea imediată inclusiv la industria transporturilor rutiere până în 2028.
Aida POPA