Gradina Copou, pregatita pentru restaurare si reabilitare. Costurile estimate se ridica la peste 5 milioane de euro

0
93

Primarul Mihai Chirica a semnat un contract pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru actualizarea documentației aferente lucrărilor de restaurare și reabilitare a Grădinii Copou. Documentele vor fi realizate în cel mult patru luni de SC Romest Service SRL Iași în cadrul unui contract în valoare de 99.960 lei.
În ședința din 30 iunie 2020 Consiliul Local al Municipiului Iași a adoptat în unanimitate indicatorii tehnico-economici și devizul general privind investiția „Restaurare și reabilitare Grădina Copou”. Investiția, estimată atunci la 26.200.000, presupune reabilitarea aleilor, conservarea Teiului lui Eminescu, reconstrucția foișorului fanfarei cu o capacitate mai mare, reorganizarea compoziției obiectelor de artă și restaurarea acestora, reabilitarea Aleii Junimiștilor, dotarea cu mobilier urban adecvat (bănci, coșuri de gunoi, mese de șah etc.), înființarea unui Teatru de Vară în zona Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, reabilitarea sistemelor de canalizare, realizarea unui sistem de irigare îngropat și computerizat, înființarea unei peluze rezistente la călcare și umbrire, modernizarea sistemului de iluminat funcțional și arhitectural, completarea lipsurilor vegetale etc.
Printre noutățile aduse de Hotărârea Consiliului Local se numără extinderea oglinzilor de apă, de la 542 la 1.089 metri pătrați (inclusiv crearea unui deck de lemn de 374 de metri pătrați), desființarea aleilor din asfalt și refacerea acestora, pe o suprafață totală de 33.520 de metri pătrați, cu dalaje din piatră cubică, plăci și înierbate (pe o suprafață de 1.653 metri pătrați), extinderea teraselor Muzeului „Mihai Eminescu” și Casei de Cultură „Mihai Ursachi” și, nu în cele din urmă, extinderea spațiului de joacă de la 336 la 1.498 metri pătrați.
Suprafața totală a terenului pe care vor fi făcute aceste intervenții este de 101.100 metri pătrați, din care suprafața spațiului verde va fi de 61.889 metri pătrați.
Hotărârea Consiliului Local a fost adoptată cu un amendament conform căruia, în situația în care un arbore va trebui eliminat, în locul acestuia vor fi plantați alți patru copaci.
Obeliscul cu lei va fi reabilitat
În completarea acestui proiect, Primăria Municipiului Iași va reabilita și Monumentul Regulamentului Organic (Obeliscul cu lei), expertiza tehnică a acestuia fiind făcută în 2018. Documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici au fost adoptate în ședința Consiliului Local din 29 ianuarie 2021.
În această perioadă municipalitatea organizează o licitație pentru încredințarea proiectului și execuția lucrărilor de reabilitare a acestui monument. Procedura are o prevedere financiară de 1.127.234,64 lei, iar firmele interesate pot depune oferte până marți, 5 iulie.
Concret, vor fi executate lucrări de biocidare (distrugerea microorganismelor), extragere de săruri, îndepărtare a depunerilor aderente, îndepărtare a completărilor necorespunzătoare cu mortar, curățare a suprafețelor (chimică și mecanică), tratare a fisurilor, chituire și completare volumetrică cu mortare de restaurare, consolidare și hidrofobizare (tratament care duce la anularea absorbției de apă). Totodată, vor fi executate lucrări pentru realizarea unui sistem de iluminat arhitectural (corpuri de iluminat cu lămpi led), a unui sistem de televiziune cu circuit închis (patru camere video) și a unui sistem de sonorizare.
Cunoscut și sub denumirea de Monumentul Regulamentului Organic, obiectivul a fost realizat de Gheorghe Asachi, între anii 1834 – 1841. Leii au fost sculptați la Lvov (Polonia), unde Asachi își făcuse studiile de inginerie. Monumentul a fost placat în zona piedestalului cu două plăci de marmură, având stema Moldovei, respectiv a domnitorului Mihail Sturdza (amplasate pe laturile est și vest).
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here