Gheorghe Nichita, fostul edil al Iașului, ar putea să fie eliberat condiționat. Pentru acesta ar fi a doua eliberare condiționată în numai câțiva ani. Gheorghe Nichita, fostul primar al municipiului Iași, care ispășește o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Vaslui într-un dosar de instigare la abuz în serviciu, ar putea fi eliberat condiționat, potrivit unei decizii luate, marți, de Judecătoria Vaslui. ”Admite cererea de liberare condiţionată formulată de către petentul condamnat Nichita Gheorghe şi propunerea Comisiei pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui, ca fiind întemeiate. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Nichita Gheorghe – deţinut în Penitenciarul Vaslui, din executarea pedepsei de 6 ani şi 8 luni închisoare ani dispusă prin sentinţa penală nr. 82/2023 a Tribunalului Vaslui, în baza căreia a fost emis mandatul de executare al pedepsei închisorii nr. 129/2023. În baza art. 100 alin. 6 Cod penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei, respectiv 24.05.2027, constituie termen de supraveghere pentru condamnat”, se arată în decizia instanţei. Dacă liberarea condiţionată a fostului edil de Iaşi nu va fi contestată de procurori, condamnatul Gheorghe Nichita se va afla sub supraveghere până pe 24 mai 2027 şi va trebui să menţină o strânsă legătură cu Serviciul de Probaţiune Vaslui, la care va trebui să se prezinte la datele fixate de acesta, să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În plus, Gheorghe Nichita va trebui să frecventeze un program de reintegrare socială. Măsurile de supraveghere şi frecventarea programului de reintegrare socială se vor aplica “din momentul acordării liberării, pe o perioadă egală cu 1/3 din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani”. Gheorghe Nichita se află în penitenciar pentru a executa două sentinţe contopite: una din dosarul “Amanta”, cealaltă pentru mită. În primul dosar a fost judecat pentru că în perioada decembrie 2013 – aprilie 2015 s-a folosit de „serviciile” Poliţiei Locale pentru supravegherea operativă a amantei sale, pe atunci funcţionară în cadrul Primăriei. În al doilea, a fost acuzat de procurorii DNA că a cerut un „comision” de 10% din contractul de 69 milioane lei pentru modernizarea sistemului de management al traficului. Nichita a primit 3,7 milioane lei în bani, reduceri la un hotel de lux din Bucureşti ori cazare într-o excursie în China. Radu SEICARU