Răzvan Timofciuc, consilier local USR Iași, atrage atenția asupra faptului că Poli este finanțată cu 2 milioane de euro de la bugetul local, dublu față de alte echipe de Liga a II-a care se luptă pentru promvovare, și se zbate în mediocritate.
”Deja e prea mult! Am ajuns să luăm bătaie de la o echipă comunală din Timiș (înfrângere în Cupa României cu Dumbrăvița) sau de la o echipă cu o formaţie modestă, Ripensia Timişoara, care a jucat cu juniorii!
După astfel de eșecuri rușinoase și după un parcurs modest al echipei de până acum în Liga a II-a, mă așteptam la schimbări radicale pentru că 2 milioane de euro din banii ieșenilor nu pot fi risipiți pe susținerea mediocrității.
Avem doar un ”moțoc”, prin demisia antrenorului principal, fără a se face schimbări în privința managementului echipei și a modului păgubos de conducere prin politizare.
În condițiile în care majoritatea echipelor din Liga a II-a care luptă pentru promovare au buget în jur de 1 milion euro, iar Poli Iași are buget de 2 milioane euro care vin doar de la bugetul local și gâfâie pe un rușinos loc 5, e clar că sunt probleme sistemice în managementul sportiv și administrativ.
Plătim din banii publici 7 jucători cu 4000 euro lună, un manager impus de primarul Chirica cu 5.500 euro lună, dar pentru asta ieșenii vor performanță, vor să se simtă mândri de echipa lor, nu să finanțeze mediocritatea și combinațiile politice pe spatele echipei de fotbal. Domnul Briaur vine mereu în Consiliul Local și în Comisia de Sport și solicită fonduri de la bugetul local.
Îl așteptăm și acum să vină și își prezinte demisia, așa cum este firesc după un parcurs modest al echipei în Liga a II-a, deși are resurse cu mult mai mare decât celelalte echipe.
Poli are absolut tot ce îi trebuie pentru a face performanță: fonduri generoase din bani publici, stadion pe care îl utilizează gratuit, bază de antrenament. Are în schimb și cancerul politizării cu care primarul Chirica a contaminat această echipă.
Mai mult, plătim în acest moment salarii de mii de euro unor jucători din afara Iașlului pentru că Centrul de Copii și Juniori este praf. Eu îmi doresc ca echipa să aibă majoritatea jucătorilor în primul 11 din Iași pentru că așa construim modele pentru copii care să îi inspire și promovăm numele Iașului în țară și lume”, a spus consilierul local Răzvan Timofciuc.
Marius GAVRILESCU