GALERIE FOTO – Frumusețea epavelor și povestea din spatele celor mai spectaculoase nave abandonate

0
117

Lăsând la o parte faptul că amintesc de tragedii și pierderi importante, epavele pot deveni, cu timpul, de o frumusețe aparte, conferind personalitate locurilor în care se află și reprezentând, până la urmă, o filă de istorie. Atlasobscura.com a întocmit un clasament al celor pe care afi păcat să nu le vedeți, dacă, vreodată, ajungeți prin apropiere.

Iar una dintre ele se poate dovedi o destinație accesibilă pentru România, aflându-se într-o locație care se numără printre favoritele turiștilor din țara noastră. Este vorba despre rămășițele vasului Panagiotis, eșuat în 1983, care se află și astăzi pe plaja Navagio, din Zakynthos (Grecia). Nava făcea transporturi ilegale de țigări, băutură și, se spune, de oameni. Autoritățile au interceptat-o pe mare, dar echipajul a reușit să scape. Nu a fost, însă, posibil să scape și de vremea rea. Nava este, astăzi, doar o epavă, statut care o face, poate deloc surprinzător, mult mai atractivă.Panagiotis

Micuța navă albastră Ozlem (cuvântul turcesc pentru “dorință”) pare să nu-li mai dorească acum altceva decât să nu fie, pur și simplu, ruptă în două. După ce a eșuat, exact în locul în care poate fi văzută și astăzi, a fost abandonată și, de-a lungul vremii, a căzut pradă ruginii, care a frânt-o. Epava poate fi văzută în Batumi, Georgia.ozlem

S.S. Ayerfield ar câștiga, probabil, detașat, primul loc într-un clasament al celor mai frumoase epave. Aflată în golful Homebush din Australia, aceasta era, odinioară, o navă comercială care efectua trasee regulate. Asta până când a fost contaminată cu deșeuri toxice, în portul închis ulterior, unde mai multe nave au fost abandonate. Astăzi, epava este acoperită de o pădure de mangrove, care îi conferă o frumusețe aparte, făcând-o cu adevărat spectaculoasă.SSAyerfield

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here