Galeria „La gard” găzduiește expoziția de fotografie „Detalii… amănunțite” semnată de Virgil Leițoiu

0
66

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România Filiala Iași, invită pe iubitorii de artă fotografică la vernisajul expoziției de fotografie „Detalii… amănunțite”, semnată de sociologul ieșean Virgil Leițoiu. Evenimentul va avea loc în ziua de 4 iunie 2024, ora 18:00, la „Galeria la gard”, Parcul Copou. Despre expoziția coordonată de lector dr. Maria Bilașevschi, președintele al UAPR Iași, vor vorbi conf. univ. dr. Mihaela Ivancia și Mirela Ștefănescu, cercetător științific. Expoziția semnată se Virgil Leițoiu are un caracter caritabil, fiind destinată strângerii de fonduri pentru copiii cu afecțiuni oncologice.

Expoziția din acest an, „Detalii … amănunțite”, este o recidivă a expoziției de acum trei ani, tot din luna iunie. Diferențele sunt mari între cele două momente, singurele puncte comune fiind autorul și faptul că sunt despre natură. Expoziția din acest an are ca obiectiv strângerea de fonduri pentru copiii cu afecțiuni oncologice, imaginile expuse după ce vor aduna suficiente priviri vor fi personajele principale ale unei licitații în acest sens. De ce titlul … imaginile alese pentru a fi expuse prezintă lucruri pe care cei mai mulți dintre noi le trec ușor cu vederea, amănuntele din detalii. Din păcate și la copiii cu afecțiuni oncologice se întâmplă cam la fel, nu reușim de fiecare dată să vedem acele aspecte aparent minore dar foarte importante, imaginea lor de ansamblu este, adesea, atât de puternică încât ne scapă acele mici detalii care ar putea ajuta la apariția unui zâmbet în privirea măcinată de durere a copilului aflat în suferință.” a spus autorul expoziției, Virgil Leițoiu.
Virgil Leițoiu este de profesie sociolog, fotograf amator de peste 15 ani, la a doua expoziție de fotografie. În ultimii 10 ani a mai realizat ca tehnoredactor și alte expoziții documentare și omagiale. 

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here