Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iasi va găzdui sâmbătă, 12 decembrie 2015, începând cu orele 20.00, Gala Extraordinară Oamenii Timpului. Evenimentul va fi difuzat în direct de Realitatea TV.
„Campania noastră a devenit, la cea de-a doua sa ediție, cel mai important proiect de identificare și premiere a valorilor din regiune. Gala Extraordinară este încununarea unei munci desfășurate pe parcursul întregului an. Îi așteptăm cu mare drag pe toți cei 80 de nominalizați din Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Vaslui, Bacău, Chisinău si Cernăuți și invitații acestora”, a declarat prof. univ. dr. Daniel Șandru, directorul Revistei TIMPUL.
Invitatul special al Galei va fi actorul Ion Caramitru, Directorul Teatrului Național „I. L. Caragiale” din Bucuresti. După decernarea Trofeului Oamenii Timpului va urma un recital de saxofon și pian. Evenimentul va fi prezentat de actorul Adrian Păduraru, Ambasadorul cultural al Campaniei.
Gala Extraordinară OAMENII TIMPULUI va fi precedată astăzi, joi, 10 decembrie, ora 17.00, de lansarea numărului special al Revistei de cultură contemporană TIMPUL (nr. 200-201/noiembrie-decembrie 2015), număr dedicat Campaniei. Lansarea va avea loc în cadrul Librăriei Cărturesti din Palas Mall.
Totodată, vineri, 11 decembrie, ora 21.00, Realitatea TV va transmite în direct de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, dezbaterea „Oamenii Timpului. Elite și societate”. Pe lista invitaților se numără organizatori, parteneri și membri ai Juriului Național OAMENII TIMPULUI.