Furnizarea gazelor naturale va fi sistata in mai multe zone din Iasi

0
84

In vederea executării unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale din municipiul Iaşi, alimentarea cu gaze naturale va fi sistată mâine, 18 noiembrie, începând cu ora 10.00, in mai multe zone din Iasi. Potrivit conducerii EON, afectați vor fi consumatorii de pe străzile Pacurari (blocuri 549, 539), Luca Arbore (blocuri 515, 516), Războieni (bloc 517), Serg. Gr. Ioan (bloc 518), Canta (blocuri 531, 532, 533, 534, 535, 502, 503, 504). Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 14.00.
E.ON solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON la unul dintre numerele de telefon: 800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)si 200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).(M.G.)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here