Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 iunie 2022, a inculpatei ONEAȚĂ MONICA, la data faptei funcționar în cadrul Primăriei Municipiului Pașcani, județul Iași, respectiv inspector în cadrul Compartimentului Registratură, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată (opt acte materiale).
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada februarie 2020 – iulie 2021, inculpata Oneață Monica, în calitatea menționată, ar fi pretins și primit suma totală de 27.789 euro de la opt persoane, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor funcționari din cadrul Primăriei Municipiului Pașcani și că, în schimbul sumelor de bani pretinse și primite, aceasta îi va determina să rezolve diverse solicitări ale persoanelor care au remis sumele de bani, constând în angajări în cadrul Primăriei Pașcani sau obținerea autorizațiilor de construire, a certificatelor de urbanism, a avizelor pentru branșarea la rețeaua de utilități sau a altor documente necesare construcției unor imobile.
În concret, în zilele de 07 și 12 octombrie 2020, inculpata Oneață Monica ar fi pretins și primit de la două persoane suma de 2.500 euro fiecare, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra funcționarilor competenți din cadrul Primăriei Pașcani astfel încât acestea să fie angajate la compartimentul Registrul Agricol din primăria respectivă.
În cursul anului 2020, inculpata Oneață Monica ar fi pretins și primit de la trei persoane sumele de 6.000 euro, 5.500 euro, respectiv 2.000 euro, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra funcționarilor competenți din cadrul Primăriei Pașcani astfel încât cele trei persoane să fie angajate la compartimentul Medicină școlară (primele două persoane) din primărie și la Poliția Locală Pașcani (ultima persoană).
La data de 30 martie 2021, inculpata Oneață Monica ar fi pretins suma de 2.100 euro de o persoană, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra funcționarilor competenți din cadrul Primăriei Pașcani, pentru a-i determina să elibereze autorizația de construire și avizele pentru branșare la rețeaua de utilități, respectiv cea de gaze naturale, privind imobilul pe care aceasta dorea să-1 construiască în municipiul Pașcani, sumă de bani pe care ar fi primit-o în zilele de 31 martie 2021 și 02 aprilie 2021. În considerarea aceleiași influențe și în scopul obținerii unor avize pentru eliberarea autorizației de construire, la data de 18 august 2021, Oneață Monica ar mai fi pretins de la aceeași persoană suma de 2.400 lei pentru a interveni în scopul obținerii avizelor menționate, sumă pe care ar fi primit-o a doua zi.
În cursul lunii iunie 2021, inculpata Oneață Monica ar fi pretins și primit suma de 24.500 lei de la o persoană, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra funcționarilor competenți din cadrul Primăriei Pașcani pentru a-i determina să elibereze întreaga documentație necesară construcției unui imobil, constând atât în obținerea proiectului imobilului, cât și a Planului urbanistic zonal, certificatului de urbanism, autorizației de construire și avizele pentru branșare la rețeaua de utilități, respectiv cea de gaze naturale, privind imobilul pe care această persoană intenționa să-1 edifice în municipiul Pașcani.
În data de 19 iulie 2021, inculpata Oneață Monica ar fi pretins suma de 1.500 euro de la o persoană, bani pe care i-ar fi primit în aceeași zi în lei de la o rudă a acesteia, respectiv 7.500 lei, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra funcționarilor competenți din cadrul Primăriei Pașcani, pentru a-i determina să o angajeze în cadrul instituției, la compartimentul Registratură. În zilele următoare, tot în luna iulie 2021, în considerarea aceleiași influențe, inculpata Oneață Monica ar mai fi pretins de la aceeași persoană suma de 1.000 lei pe care ar fi primit-o în aceeași modalitate.
Inculpatei i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 16 iunie 2022, inculpata va fi prezentată judecătorilor din cadrul Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Marius GAVRILESCU