Reportaje

FOTO/VIDEO. Campaniile Pro Vita Iași: drama unei mame care isi creste singura cei 5 copii, intr-o casa in care ploua

By Redacția

June 02, 2022

Departamentul Pro Vita Iași din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor lansează o nouă campanie de strângere de fonduri pentru proiectul „Dar pentru copii”, cu scopul de a construi o casă pentru o familie numeroasă din Darabani, județul Botoșani. Crina, mamă a 6 copii, dintre care unul plecat la ceruri, are grijă de ei de una singură. Un viciu îl ține pe tată departe de ei și de viața de familie. Pe umerii săi și a copiilor stau toate grijile cotidiene. Cosmin, Marilena, Adelin Laurică, Ion Emanuel și Ioana-Miruna sunt bucuria și sprijinul ei. Se ajută și se susțin reciproc, dar, cel mai important, nu-și pierd speranța.

Locuiesc într-o casă unde îndură frigul, iar pentru a avea apă sunt nevoiți să meargă la fântâna din localitate. Sunt harnici și muncitori, având grijă de animale și de o grădină cu de toate. Toată iarna au dormit într-o bucătărie, fiind singura care se poate încălzi. Acolo copii își fac temele, acolo mama le gătește, acolo își împărtășesc bucuriile și tristețile.Îmi doresc o casă simplă, important să nu plouă în ea”, a mărturisit Crina, mama celor cinci copii din Darabani.

„Dar pentru copii” își propune să construiască o casă pentru această familie. Costurile estimative sunt de aprox. 250.000 lei, dintre care pentru fundație 100.000 lei, pentru suprastructură 87.500 lei și pentru finisaje 62.500 lei. Până în prezent, prin „Dar pentru copii”, Pro Vita Iași a reparat și a dotat 4 locuințe, investind o sumă totală de 227 145 lei, făcând astfel fericiți 37 de copii din 4 familii. Proiectul încurajează eforturile de dezvoltare socială și economică ale familiilor cu mulți copii prin transformarea spațiilor improvizate în care locuiesc în case adevărate, prin asigurarea de căldură, lumină și alte utilități, oferind astfel șansa unui mediu potrivit pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Pe site-ul darpentrucopii.ro se regăsesc poveștile familiilor sprijinite până acum, dar și informații despre stadiul lucrărilor. Donațiile se pot face pe darpentrucopii.ro/doneaza Departamentul Pro Vita Iași desfășoară programul „Sfântul Stelian” prin care susține aproximativ 200 de familii cu mulți copii din județele Iași, Botoșani și Neamț. Aida POPA