Roxana, fetița care voia să mânânce piure cu carne pentru că mergea flămândă la școală, a primit un cadou nesperat în preajma sărbătorilor. Copila a primit o casă nouă în care va petrece Crăciunul alături de părinții și de frații ei. Roxana a impresionat o țară întreagă cu povestea ei. Chinuită de sărăcie, copila mergea flămândă la școală și tot ce-și dorea era să mănânce piure cu carne. Mai mulți oameni inimoși de la fundația Casa Share s-au mobilizat pentru a-i oferi Roxanei de Crăciun o casă nouă.
„Roxana vrea să devină doctoriță. O țară întreagă a vazut reportajul la Pro Tv în care spunea că-și dorește o porție de piure cu carne și desert un pachet de biscuiți, că nu a mai mâncat de mult timp! Trăia în niște condiții foarte grele, casa stătea să se dărâme, frig în casă, deci nu avea o șansa corecta la viata. Așa că, noi cu toții, aici pe Casa Share ne-am unit și i-am oferit, acum de Crăciun, mai mult: o casă, Casa Share 19 și un alt viitor mai bun! Sărbători Fericite ca ale Roxanei să aveți cu toții! Nu uitați, Sms la 8844 cu mesajul: CASA Încă o poveste cu final fericit. Multumim tuturor pentru suținerea voastră!”, au scris reprezentantii fundatiei Casa Share.
Cel care a făcut totul posibil este Bogdan Tănasă, care în ultimii ani a reușit prin forțe proprii și donații să construiască 19 case pentru familiile defavorizate.