Astăzi, 24 decembrie, pasarela care face legătura între zona Gării și cartierul Alexandru cel Bun a fost redeschisă traficului pietonal în condiții de siguranță. Mai sunt de montat lifturile speciale pentru persoanele cu dizabilități și de executat o serie de elemente de finisaj, însă aceste lucrări vor fi făcute când vremea o va permite.
Pasarela a fost construită în anul 1960. După numeroase demersuri la Ministerul Transporturilor construcția a devenit proprietatea Municipiului Iași, iar municipalitatea a făcut demersurile pentru modernizarea acesteia. Lucrările sunt executate de Compania Construcții Feroviare SA, valoarea contractului fiind de 2.968.796 lei, fără TVA. Execuția lucrărilor a fost întârziată de o serie de intervenții făcute de DelGaz Grid SA, care a dezafectat o conductă de gaze naturale montată de-a lungul pasarelei.
Noua suprastructură a pasarelei este o grindă metalică continuă, pe trei deschideri, montată pe cadre din beton armat. În afara lucrărilor de intervenţie structurale, la nivelul suprastructurii au fost prevăzute refacerea podinei, execuţia unui acoperiş şi a unor pereţi de sticlă securizată, precum şi accesul pentru persoanele cu dizabilităţi. Alte lucrări aferente căii au vizat colectarea şi evacuarea apei pluviale, execuţia parapetului pietonal şi a sistemului de iluminat public.
Lungimea totală a pasarelei este de 291,35 metri, iar lățimea de doi metri.
Marius GAVRILESCU