Deși este o clădire imensă, cu un model arhitectonic atrăgător, cu influențe din stilul italian, Gara din Iași se transformă la orele serii într-un loc abandonat, lipsit de ospitalitate. Renovat complet cu ceva ani în urmă, edificiul a căpătat treptat o culoare nesănătoasă, cu un efect deprimant, mai ales de-a lungul peroanelor unde puținii pasageri așteaptă înfrigurați sosirea trenurilor.
În Gara de Nord, apendicele Gării Mari, atmosfera nocturnă e de spațiu părăsit de orice nuanță de confort. Lambriurile desprinse din anii 80 lucesc tern în lumina rece a unor neoane rătăcite, în timp ce scaunele din plastic uzat formează un careu al pustiului. Scări cu varul scorojit urcă și coboară de nicăieri, sfârșind într-un strat de marmură cenușie, cu inserturi incerte, maronii. Doar un automat de băuturi răcoritoare clipește multicolor într-un colț, presupus însemn al confortului oferit cu zgârcenie călătorilor.
Cu toate că te afli în gara principală a unuia dintre cele mai mari orașe din România, pe holuri și peroane nu mai întâlnești picior de polițist după ora 20.00. Sau măcar un ceferist rătăcit, în căutarea unei garnituri de tren pe care să o pună în mișcare. La aceleași ore ale serii, nu găsești deschise decât vreo două chioșcuri cu mici și chifle, mâncarea tradițională a navetiștilor grăbiți.
Totul e fantomatic în jur, sporind senzația de insecuritate. Totul închis, pustiu, dominat de o pasarelă care se decupează sinistru în noapte. Impresia că te afli într-o gară pierdută din îndepărtata Siberie se degajă de peste tot.
Lipsită de tranzitul unor trenuri cu destinații majore, prost întreținută și deficitară la capitolul confort oferit pasagerilor, Gara Iași s-a transformat într-una provincială, cu un aer vetust, fără strălucirea și eleganța care ar fi trebuit să definească principala poarta de intrare feroviară în Iași.
Paul LOVIN
