Incepand de astazi, 2 noiembrie, iesenii au ocazia sa admire si sa cumpere icoane ale artistei Alina Anghelinei, reunite in cadrul unei expozitii permanente la Galeriile Sofiana de pe b-dul Stefan cel Mare din Iasi. Icoanele sunt pictate in ulei pe sticla sau pe lemn, cu foita de aur sau de argint, si reprezinta una dintre cele mai clare perceptii artistice asupra icoanei traditionale romanesti sau a celei de influenta slava.
Născută la Iaşi, pe 1 februarie 1974, Alina Anghelinei a studiat la Liceul de Artă „Octav Bancilă” (1988-1992), Şcoala populară de Artă, secţia de pictură, clasa prof. Ghiţă Leonard (1993-1997), Universitatea de Arte vizuale „George Enescu” Iaşi (1998-2004), Facultatea de Arte Plastice decorative şi design, specializarea Artă textilă, clasa prof. Miruna Haşegan. Este profesor la clasa de design vestimentar şi artă decorativă, la Şcoala populară de Artă „Titel Popovici” Iaşi.
Aida POPA