FOTO. Coronavirusul a scos specula din oameni. La Iasi, măstile costa de 10 ori mai scump. Urmeaza apa si conservele

0
90

Coronavirusul a scos primii bișnițari pe piata Iașului. De la eMag până la bișnițari sociali, măștile se vând că aurul. Nu in ultimul rand, cei mai mari speculanti sunt cei din industria farmaceutica si distribuitorii de materiale de protecție. Astfel, daca in urma cu o saptamana, in farmaciile din Iasi se gaseau masti cu 0,60 lei bucata, acum pretul unei masti de protectie depaseste 5 lei. Mai tragic este faptul ca in cele mai multe farmacii din Iasi, stocurile de masti s-au epuizat, atat din cauza panicii generale, cat si a speculantilor, ca acest domn din imagine.

Probleme cu aprovizionarea unor astfel de materiale de protectie sunt si in principalele spitale din Iasi. La Spitalul de Neurochirurgie exista probleme cu achizitia unui stoc considerabil de materiale sanitare de protectie, ca de altfel si la Spitalul de Boli Infectioase.

Isteria pandemica a scos iesenii din case. Pe unii i-a indemnat spre salile supraaglomerate de la Unitatile de Primire Urgente, pe altii in supermarketuri. In ultima saptamana cel putin, rafturile marilor lanturi comerciale au fost golite de produse care au o valabilitate mai mare, tip conserva, de apa SAU produse congelate. Specialistii avertizeaza ca astfel de aspecte se vor acutiza foarte mult in urmatoarea perioada, mai ales pe fondul aparitiei la Iasi a unor cazuri concrete de epidemie.

Deocamdata, la nivelul județului Iași nu există niciun caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Pe Aeroportul Iași, la Vama Sculeni și la punctul de intrare feroviară au fost instituite măsuri banale de control din partea personalului DSP. Potrivit autoritatilor locale, in situații extreme, conform protocoalelor medicale, se va apela la carantinare în spații special amenajate, locuri care nu au fost inca nominalizate, acestea fiind probabil in curs de identificare. 

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here