Cu o administrație locală abjectă, interesată doar de parandărături, licitații trucate, nepotisme și cumătreli politice, bruma de patrimoniu scăpat ca prin minune de inconștiența comuniștilor și furia hoardelor de chiriași se scufundă în degradare și promiscuitate.
Fiecare oraș cu pretenții de atragere a vizitatorilor are bine conservat un centru istoric, nucleul arhitectonic care concentrează identitatea unei localități. Bucureștiul, Clujul, Timișoara, Sibiul, Brașovul se pot afirma cu zone întinse de clădiri istorice, care formează un spațiu de refugiu și delectare estetică pentru turiști, ca o oază de liniște în zgomotul aglomerației urbane.
Din păcate, din diferite motive, de la bombardamentele din timpul celui de-al doilea război mondial până la demolările făcute în timpul sistematizării comuniste, clădirile vechi ale Iașului sunt puține, rarefiate, neputând forma un centru istoric compact, un teritoriu bine definit din acest punct de vedere. Singura arteră care poate îndeplini într-o anumită măsură criteriile unui centru istoric este strada Cuza Vodă, însă și ea, din nefericire, este supusă unui proces de degradare care riscă să devină ireversibil dacă nu se iau măsuri concrete și imediate de reabilitare a clădirilor de acolo, unele dintre ele cu o simbolistică aparte. De remarcat este faptul că pe această stradă sunt amplasate 31 de clădiri declarate monument istoric.
Făcând legătura între Piața Unirii și Târgu Cucu, strada Cuza Vodă este inegal împărțită în ceea ce privește moștenirea sa arhitecturală. Cele mai multe clădiri cu importanță istorică și cu potențial comercial sunt amplasate între Piața Unirii și sediul Filarmonicii. Această porțiune reprezintă un mix destul de colorat între eleganța construcțiilor și firmele magazinelor de la parter, multe dintre acestea din urmă având alura unor prăvălii sătești.
De-a lungul timpului, spațiile dintre vechile clădiri au fost plombate cu blocuri de locuințe de o arhitectură anostă, cenușie, total inexpresive și nepotrivite pentru o arteră de circulație cândva aristocrată.
Mai grav este faptul că între unele clădiri au apărut de ceva vreme unele însăilări deloc estetice sau trainice, constând în bucăți de lemne dispuse între vechile clădiri de pe Cuza Vodă, cu rol de a preântâmpina o grabnică prăbușire a clădirilor.
O bijuterie arhitectonică ce se detașează din acest amestec mizer este fosta casă Balș – Sturza, construită la începutul secolului XIX și devenită după al doilea război mondial sediu al Poștei Române. Renovată, clădirea și-a recăpătat în bună măsură lustrul de altădată, al vremurilor în care acolo a locuit cărturarul grec D. Philippide sau când Titu Maiorescu organiza primele prelecțiuni ale Junimei.
Pe aceeași parte a străzii cu fosta reședință Balș – Sturza poți regăsi două case gemene construite în stil Art Nouveau, avându-l proprietar cândva pe Gheorghe Christofor Tabacovici, magistrat și profesor de drept civil. Fațadele conțin elemente sculpturale lucrate cu rafinament și simț artistic (îngeri, cochilii etc.)
Impozantă este și clădirea în care a funcționat fosta Cameră de Comerț, ridicată în anul 1926. Remarcabile sunt motivele arhitecturale neoromânești: arcadele treflate, coloanele mici și groase, modelul religios al spiralei, discurile ceramice smălțuite cu peceți moldovenești sau cărămida aparentă boltită.
Un lucru foarte puțin cunoscut și care dă zonei o notă de pitoresc este faptul că, pe locul actualei clădiri de un kitsch absolut numită pompos Casa Bucovineană, marele scriitor Ion Creangă a deschis o afacere cu tutun. În 1872, povestitorul figura în arhivele autorităților locale că deține un debit de tutun. El a renunțat la afacere în 1874, tutungeria fiind preluată de fratele său, Zahei.
O altă clădire care impresionează prin dimensiunile sale este fostul sediu al Băncii Dacia, într-o perioadă recentă fiind ocupată de birourile companiei Moldoconstruct, iar acum dominând întunecată și abandonată piațeta în care se află statuia cărturarului Miron Costin.
Lista clădirilor care dau strălucire arterei istorice Cuza Vodă este stufoasă, unele fiind renovate în ultimii ani, precum Palatul Braunstein, Hotelul Select (prin inițiativă privată), casa Cantacuzino – Pașcanu (Starea Civilă), casa Balș (Universitatea de Arte), Ghica – Calimachi, dar cele mai multe fiind pierdute în abandonare și dezinteres.
Din păcate, există un contrast evident între aspectul spațiilor comerciale de la parter, bunul gust al decorării vitrinelor și interioarelor alternând cu amenajări paupere, care coboară în derizoriu atmosfera acestei străzi istorice.
Acestei dimensiuni comerciale i se adaugă mizeria și insecuritatea dată de locatarii locuințelor sociale aflate la etaj sau în curțile din spatele clădirilor, aceștia transformând strada într-o zonă de evitat pe timpul nopții, deși traversează centrul orașului.
Păcat că, într-un oraș cu o puternică tradiție culturală și academică, singura stradă cu un profil de centru istoric, este lăsată să se scufunde încet și sigur în degradare și promiscuitate, iar cei plătiți să intervină sunt doar niște jalnici colecționari de dosare penale și sintagme regale.
Radu SEICARU